Secretarul general al Guvernului: Toate paturile ATI sunt ocupate, medicii sunt obosiţi. Nu vrem să ajungem în situaţii disperate

Publicat: 10 11. 2020, 17:53
Secretarul general al Guvernului: Toate paturile ATI sunt ocupate, medicii sunt obosiţi. Nu vrem să ajungem în situaţii disperate

Secretarul general al Guvernului, Antonel Tănase, a anunțat, într-o postare pe Facebook, că locurile la Terapie Intensivă s-au epuizat. „Oricât de neplăcute sunt noile măsuri, ele trebuie respectate”, spune el.

Antonel Tănase a scris, marţi, pe Facebook, că măsurile „aparent nepopulare” pe care le-a luat Guvernul Orban sunt „din respect pentru viaţa medicilor şi a oamenilor”.

Toate paturile ATI sunt ocupate, medicii sunt obosiţi, personalul medical este epuizat. Nu vrem să ajungem în situaţii disperate, de aceea Guvernul Orban alege să salveze vieţi în detrimentul populismului ieftin. Alternativa, spun

Acesta afirmă şi că sistemul medical românesc este deficitar, din cauza ultimilor miniştri, din PSD, care „au lăsat Sănătatea la pământ”.

Criză de locuri la ATI, în Capitală. Dr. Beatrice Mahler: “Trăim o dramă, trebuie să intubăm pacienții pe secție!”

Beatrice Mahler, managerul Institutului de Pneumoftiziologie “Marius Nasta” din Bucureşti, trage un semnal disperat de alarmă către autorități după ce multe dintre spitalele din Capitală au rămas fără locuri la ATI.

Potrivit Grupului de Comunicare Strategică (GCS), în unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu coronavirus este de 12.688. Dintre acestea, 1.076 sunt internate la Terapie Intensivă. În București, situația este critică pentru că multe unități medicale nu mai dispun de locuri libere la ATI.