Secretarul unei primării din Timiș a fost reținut. A pretins bani pentru rezolvarea unor cereri de retrocedare
Potrivit unui comunicat al DNA, procurorii din cadrul Serviciului Teritorial Timișoara au dispus începerea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore a secretarului Primăriei orașului Gătaia, dar și a altor două persoane, sub acuzația de luare de mită și trafic de influență.
În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că în perioada august-octombrie 2019, secretarul primăriei ar fi pretins de la o persoană 20.000 de euro pentru a-și exercita influența pe care pretindea că o are față de funcționari din cadrul Primăriei Gătaia cu atribuții în derularea procedurilor de retrocedare a unor terenuri.
El ar fi primit 14.000 de euro în 10 octombrie, urmând ca restul de bani să ajungă la el după rezolvarea favorabilă a cererilor de retrocedare.
Ceilalți doi inculpați, în perioada iunie-octombrie 2019, ar fi pretins și ei de la aceeași persoană, pentru același motiv, suma de 40.000 de euro.
Cei trei urmează să fie prezentați instanței cu propunere de arestare preventivă.