Prima pagină » Știri » Secția pentru procurori discută cererea de încetare a activității la DNA făcută de Jean Uncheșelu

Secția pentru procurori discută cererea de încetare a activității la DNA făcută de Jean Uncheșelu

Secția pentru procurori discută cererea de încetare a activității la DNA făcută de Jean Uncheșelu
Consiliul Superior al Magistraturii (CSM)
Secția pentru procurori discută cererea de încetare a activității la DNA făcută de Jean Uncheșelu

Sedința Secției pentru procurori a CSM este programată să înceapă la ora 10.00.

Procurorii DNA Jean-Nicolae Uncheșelu, Ioan Ulici și Ciprian Dominte au solicitat Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) să își înceteze activitatea din cadrul Direcției Naționale Anticorupție.

Potrivit ordinii de zi a secției de procurori din cadrul CSM, Jean-Nicolae Uncheșelu dorește să își continue activitatea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj sau Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova, iar Ciprian Dominte, la Parchetul de pe lângă Tribunalul Covasna.

Jean Uncheșelu este procurorul care l-a trimis în judecată pe Victor Ponta în dosarul Turceni-Rovinari.

În prima sentință în dosar, în data de 10 mai 2018, instața a dat achitări pe linie pentru Victor Ponta și fostul ministru Dan Șova.

În cazul fostului premier Victor Ponta, judecătorii au decis achitarea pentru fals în înscrisuri, complicitate la evaziune fiscală și spălare de bani. Fostul ministru Dan Șova a fost achitat pentru complicitate la abuz în serviciu, fals în înscrisuri sub semnătură privată, evaziune fiscală și spălare de bani.

La scurt timp, Victor Ponta a anunțat că vrea să îl dea în judecată pe Uncheșelu.

Citește și