Prima pagină » Știri » Securitatea suporterilor români la Euro-2008 va fi asigurată de polițiști din țară

Securitatea suporterilor români la Euro-2008 va fi asigurată de polițiști din țară

Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, și omologul său austriac, Gunther Platter, au semnat un acord de cooperare pe probleme de securitate a suporterilor români la Euro-2008.

Ministrul Internelor și Reformei Administrative, Cristian David, și ministrul federal de interne al Republicii Austria, Gunther Platter, au semnat un acord de cooperare pe probleme de securitate a suporterilor români la Euro-2008, care urmează să fie asigurată de polițiști din țară.

Cristian David a declarat că numărul oamenilor de ordine care vor fi trimiși la Campionatul European se va stabili după ce se va ști numărul spectatorilor români care vor merge la turneul final. „României îi revine responsabilitatea de a avea securitatea propriilor suporteri care vor participa la Campionatul European. Cifra oamenilor de ordine o vom stabili după ce vom ști numărul spectatorilor români care vor asista la meciurile de la Euro. Vom avea o unitate specială, care va avea o grupare mobilă care va însoți grupurile de români. De asemenea vom avea și un centru de monitorizare care va fi la București și care va ține legătura cu situațiile operative prin intermediul polițiștilor prezenți și atașaților care sunt deja în Austria”, a spus David.

Gunther Platter este convins că cele două țări vor avea o colaborare bună. „La nivel de miniștri avem permanent contacte și vom aborda fiecare punct de interes comun. Suntem convinși că având acest document semnat vom avea o colaborare bună la acest eveniment sportiv, care poate fi de succes. Să sperăm că România va trece de faza grupelor și echipa va avea ocazia să joace și în Austria, nu numai în Elveția. Echipa de securitate a Austriei e foarte bine pregătită și va avea rezultate bune. Avem nevoie de asistență și sprijin din partea tuturor țărilor din Uniunea Europeană”, a afirmat Platter.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro

Citește și