Biroul Executiv (BEx) al Partidului Național Liberal (PNL) se va întruni luni, la ora 20:00, într-o ședință crucială ce va avea loc în format hibrid, la sala grupului PNL din Camera Deputaților, etajul 2, susțin surse politice liberale.
UPDATE 21:15 PNL o va susține pe Elena Lasconi
UPDATE 21:05: Ilie Bolojan, validat președinte interimar al PNL
Noua conducere interimară va fi asigurată de trei noi prim-vicepreședinți: Emil Boc, Ciprian Ciucu și Valeriu Iftime, potrivit surselor din interiorul partidului. Dan Motreanu ar urma să rămână în funcție, având în vedere că Giurgiu a fost singurul județ în care Nicolae Ciucă a câștigat, mai spun sursele citate.
De asemenea, noul secretar general va fi Adrian Veștea, președintele Consiliului Județean Brașov.
UPDATE 20:13 Ilie Bolojan și Nicolae Ciucă au ajuns la ședința PNL
Potrivit unor surse politice, întreaga conducere a PNL ar urma să își anunțe demisia din Biroul Executiv.
Știrea inițială
La întâlnire vor fi prezenți și președinții de filiale ale PNL care nu sunt membri ai BEx, aceștia fiind invitați să participe pentru a stabili împreună viitorul liberalilor, după ce Nicolae Ciucă și-a anunțat demisia de la șefia partidului.