ȘEDINȚĂ DE GUVERN. Orban: Vom accesa Fondul de rezervă pentru achiziţia de tablete pentru elevi
Guvernul va utiliza Fondul de rezervă pentru achiziţia de tablete destinate elevilor care nu au acces la cursurile online şi, de asemenea, pentru cheltuielile necesare pentru distribuirea de măşti persoanelor care sunt vulnerabile, a declarat, joi, premierul Ludovic Orban.
„În urma analizelor pe care le-am făcut la ultimele întâlniri cu domnul preşedinte Iohannis, am luat câteva decizii pe care trebuie să vi le comunic şi care trebuie puse în practică. Am luat decizia de a utiliza resursele financiare din Fondul de rezervă al Guvernului pentru susţinerea achiziţiei de tablete pentru elevii care nu au acces la cursurile online din cauza faptului că nu deţin calculatoare sau tablete. De asemenea, tot din Fondul de rezervă al Guvernului, am luat decizia de a susţine cheltuielile necesare pentru distribuirea de măşti pentru persoanele care sunt vulnerabile, se află sub incidenţa prevederilor Legii privind venitul minim garantat”, a informat Orban, la începutul şedinţei Executivului, potrivit Agerpres.