Parlamentul dezbate și votează, miercuri, moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR. Marcel Ciolacu a afirmat că sunt „suficiente” voturi pentru aprobare, în timp ce Ludovic Orban a spus nu are șanse să treacă, dacă nu intervin repoziționări a unor „actori politici”.
Parlamentul dezbate și votează moțÃunea de cenzură miercuri, de la ora 12.00.
Anunțul a fost făcut după reuniunea membrilor BPR de președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.
Întrebat de câte voturi se bazează inițiatorii moțiunii de cenzură, acesta a spus că de „suficiente, adică mai mult de 233″.
În schimb, premierul Ludovic Orban a declarat, marți seara, că moțiunea de cenzură inițiată de PSD și UDMR pentru demitrea cabinetului său nu are șanse să treacă, dacă nu intervin repoziționări a unor „actori politici” care să aibă „consistență numerică”.
„Din punctul meu de vedere, astăzi pe evaluarea pe care o avem, sigur dacă nu apar repoziționări din partea unor actori politici, care să aibă o oarecare consistență numerică, moțiunea așa cum este atazi nu are șanse să treacă (…) Conform evaluării noastre nu există numărul de voturi necesare pentru”, a subliniat premierul.
Întrebat dacă parlamentării vor vota după trecerea moțiunii de cenzură investirea aceluiași guvern cu aceeași componență, premierul Ludovic Orban a declarat că aceștia ar trebui „să se caute”.
Inițiativa de demitere a Guvernului Orban este susținută de PSD, UDMR și de grupul parlamentar „Forța Națională”, iar președintele interimar al social-democraților Marcel Ciolacu susține că PSD are peste 233 de voturi pentru moțiune.
Care sunt câteva dintre ordonanțele de urgență aprobate în ședința de Guvern de marți seara:
„Vorbim despre extinderea prevederilor care au fost benefice și s-au dovedit a fi în avantajul cetățenilor care au dorit să voteze la aleerile prezidențiale, respectiv trei zile de vot în Diaspora și posibilitatea de a vota la orice secție de votare, pentru a încuraja participarea la vot a cetățenilor români, au fost incluse. De asemenea, a fost dublat numărul parlamentarilor din Diaspora. Necesitatea adoptării e legată de faptul că în eventualitatea unei situații de organizare a alegerilor parlamentare înainte de termen există un vid legislativ care trebuia reglementat”, a declarat Ionel Dancă, șeful Cancelariei premierului.
„S-a aprobat constituirea stocurilor de urgență medicală pentru epidemii și alte evenimente generatoare de victime multiple. Achiziția stocurilor de urgență mediaclă se va realiza, sens în care Guvernul a desemnat Oficiul Național pentru Achiziții Centralizate (ONAC) din subordinea Ministerului de Finanțe ca instituție abilitată pentru realizarea procedurilor de atribuire în vederea încheierii de acorduri cadru”, a declarat ministrul Afacerilor Interne, marți, la finalul ședinței de Guvern.
„Programul național aprobat are o valoare de 500 milioane de euro. Vizează într-o primă etapă peste 200.000 de gospodării din România și e un program așteptat de cei care locuiesc în blocuri de locuințe care se încălzesc pe lemne. E un program care pornește cu o fază pilot, urmând să fie extins în funcție de rata de succes în ceea ce privește implementarea”, a mai spus Marcel Boloș.
„Asta înseamnă pentru beneficiar, pentru autoritățile locale că nu mai trebuie să bată drumurile de București pentru arpobarea proiectelor sau contractelor de finanțare ci această aprobare se va putea începând cu perioada de programare 2021-2027 se va putea lua la nivelul regiunilor, la nivelul agențiilor de dezvoltare regionale, unde urmează să funcționeze aceste autorități de management”, a declarat Marcel Boloș.
„Aceste complete ar urma să se preocupe cu prioritate de cauzele aflate pe rolul instanțelor de judecată. S-a instituit o disciplină la nivelul celor care azi sunt responsabili de procedurile de achiziție publică, exemplu, Agenția Națională de Achiziții Publice unde dacă se întârzie avizul conform cerut pentru documentațiile de atribuire depuse de beneficiari acționează avizul tacit și aprobarea documentației va avea loc chiar dacă acest aviz nu a fost emis în termen de către Agenția Națională de Achiziții Publice”, a anunțat Ministrul Fondurilor Europene Marcel Boloș.
„Ordonanța de Urgență dată de Guvernul Orban va salva vieți. Astfel, pacienții în stare critică vor beneficia mai repede de intervenții în cel mai apropiat spital, fie de stat, fie privat. Va crește, deci, numărul unităților sanitare care rezolvă cazurile de infarct miocardic sau de accident cerebral. Pacientul va beneficia de tratament și nu va plăti nimic”, a scris vicepremierul Raluca Turcan.
Ionel Dancă a precizat că ședința nu a fost una „efervescentă”, cum s-a vehiculat în spațiul public și că a fost o ședință normală. Întrebat câte OUG-uri au fost adoptate în ședința de Guvern, ședul Cancelariei premierului a declarat că au fost adoptate „câte ordonanțe au fost necesare”.