Filiala din Iași a Partidului Național Țărănesc Creștin și Democrat (PNȚ-CD) funcționează, cu titlu provizoriu, în cabinetul ginecologic al liderului filialei, după ce la începutul acestui an organizația a fost evacuată din sediul pe care îl deținea într-o clădire a Primăriei Iași. Ajunși în stradă, țărăniștii au fost găzduiți de șeful organizației, dr. Constantin Fătu, în cabinetul său ginecologic. Fătu susține că nu a avut o soluție mai bună.
"Ori așa, ori intram printr-o crâșmă ca să ajungem la sediul pe care ni l-a propus Primăria. Era o singură cameră, urâtă și neîncălzită. Nu voiam să-i fac de râs pe membrii de partid, acceptând astfel de condiții", a declarat, miercuri, liderul PNȚ-CD Iași Constantin Fătu. El susține că în cabinetul său ginecologic ședințele de partid se desfășoară în cele mai bune condiții.
Alți membri cu vechime ai PNȚCD, care au preferat să-și păstreze anonimatul, au declarat, însă, că se simt jenați de această situație și nu au participat la nici o întrunire, de când sediul este în cabinetul lui Fătu. La rândul lor, reprezentanții Primăriei iași dau asigurări că se ocupă de problema țărăniștilor.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro