Șef de Poliție acuzat de comportament necorespunzător față de două subalterne, după ce ar fi folosit „un limbaj jignitor, cu tentă de intimitate”

Șef de Poliție acuzat de comportament necorespunzător față de două subalterne, după ce ar fi folosit un limbaj jignitor, cu tentă de intimitate
Publicat: 13/08/2014, 13:31
Actualizat: 02/02/2019, 01:59

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vâlcea, Alina Teodorescu, conducerea instituției s-a autosesizat și a dispus verificări interne în ceea ce-l privește pe șeful Poliției stațiunii Voineasa, comisarul Dumitru Licu, decizia în acest sens fiind luată după ce în presa locală din Vâlcea au apărut articole în care se scria despre „comportamentul necorespunzător”” al comisarului față de subalterne.

În urma primelor verificări, s-a stabilit că Dumitru Licu ar fi folosit „un limbaj jignitor, cu tentă de intimitate” față de subalternele sale, susțin surse din conducerea IPJ Vâclea.

Șefii inspectoratului au discutat cu cele două polițiste față de care șeful Poliției Voineasa ar fi avut un comportament necorespunzător, iar reprezentanții IPJ Vâlcea au precizat că nu pot face publice detalii legate de declarațiile celor două polițiste, întrucât verificările sunt încă în desfășurare.

Potrivit sursei citate, în urma cercetării interne, este posibil ca șeful Poliției Voineasa să fie mutat într-o altă structură a IPJ Vâlcea.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Imagini greu de privit din Israel. Cratere uriașe, resturi de rachete și cartiere distruse în...
Eclipsă inelară de Soare astăzi. De la ce oră și în ce regiune poate fi...
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
Un bărbat a fost atacat de urs în plină zi, în județul Suceava! În ce...
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Au voie utilajele agricole să circule pe drumurile publice? Cum depășești corect un utilaj de...
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
A fost găsită o planetă CA PĂMÂNTUL în jurul unei stele foarte aproape de noi
Decizie pentru românii cu mașini mai vechi de 15 ani. Pot ridica 3.000 de lei...
Top 10 cele mai mari pensii din România. Cu două îți cumperi un apartament de...
Hohote de plâns la Asia Express! Ce echipă a ajuns prima la Irina Fodor, în...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Cu ce se ocupă Cătălina, fiica lui Constantin Enceanu? A ales un drum diferit față...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Muntele Everest este o anomalie în Himalaya, iar cercetătorii au aflat de ce