Șef de serviciu al Universității Valahia din Târgoviște, acuzat de ANI de avere nejustificată
Potrivit unui comunicat de presă, Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în valoare de 159.556 de euro, între averea dobândită și veniturile realizate de Goglea Ionel, angajat pe o funcție de conducere al Universității Valahia din Târgoviște.
„Agenția Națională de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate în cuantum de 663.940 lei (aproximativ 159.556 euro), între averea dobândită și veniturile realizate de către Goglea Ionel, persoană cu funcție de conducere în cadrul Universității Valahia din Târgoviște, în perioada deținerii funcției publice”, se arată în comunicatul de presă.
ANI a sesizat Comisia de cercetare a averilor din cadrul Curții de Apel Târgoviște, în vederea începerii controlului.
Potrivit comunicatului citat, Ionel Goglea a fost informat despre declanșarea procedurii de evaluare, drepturile pe care le are, precum și despre existența diferențelor semnificative, iar acesta nu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.