Șefa CNA, chemată miercuri la DNA, în urma unei plângeri depuse de Liliana Mincă
Audierile ar urma să înceapă miercuri, când este așteptată Laura Georgescu, iar joi și vineri vor fi audiați alți membri ai CNA, în calitate de martori.
Liliana Mincă, membru al Comisiei pentru cultură, arte, mijloace de informare în masă din Camera Deputaților, a depus plângerea în această lună, după ce în presă au fost difuzate înregistrări audio în care șefa CNA folosește un limbaj licențios și face referire la anumite practici, pentru obținerea de sponsorizări cu logistică în favoarea Consiliului.
Plângerea are ca obiect infracțiunile de luare de mită și trafic de influență.
În plângere sunt menționate și fragmente din înregistrările cu Laura Georgescu, în care aceasta face referire la o posibilă sponsorizare sau donație a unor laptopuri pentru Consiliu.