Șefa DNA Cluj, Elena Botezan, transferată ca judecător la Curtea de Apel Cluj
Potrivit judecătorului Cristi Danileț, membru al Consiliului Superior al Magistraturii, plenul CSM a aprobat în unanimitate cererea procurorului șef al DNA Cluj, Elena Botezan, de transfer din funcția de procuror în cea de judecător la Curtea de Apel Cluj, unde este un loc vacant.
„Plenul CSM a aprobat în unanimitate ca doamna Botezan să fie numită judecător la Curtea de Apel Cluj. Urmează ca CSM să facă o propunere președintelui României, ca Elena Botezan să fie numită în funcția de judecător, apoi prin decret va fi eliberată din funcția de procuror și numită în funcția de judecător. Cel mai probabil aceste proceduri se vor face până la finalul anului”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Cristi Danileț.
Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că motivele pentru care Elena Botezan a solicitat transferul de la DNA la Curtea de Apel Cluj sunt de ordin personal.
„Elena Botezan a solicitat transferul de la parchet la Curtea de Apel pentru că își dorește să avanseze în carieră, are gradul necesar pentru a fi judecător la Curte și, în plus, acum este loc liber. Se întâmplă foarte rar ca la Curtea de Apel să fie posturi vacante. Dânsa are și domiciliul stabil în Cluj, iar transferul este o împlinire profesională. Nu e vorba că își dorește să plece de la parchet pentru că ar avea probleme”, au declarat sursele citate.
Aceleași surse au precizat că în cadrul CSM Elena Botezan este apreciată ca procuror, iar transferul ei reprezintă „o pierdere pentru procurori și un câștig pentru judecători”.
Elena Botezan are o vechime ca procuror de 16 ani și este șef al DNA – Serviciul Teritorial Cluj din noiembrie 2009. În noiembrie 2013, când i-a expirat mandatul de șef, Botezan a fost reînvestită în funcția de conducere la DNA Cluj, decizia fiind luată atunci în unanimitate de plenul CSM. Mandatul Elenei Botezan la șefia DNA Cluj ar fi trebuit să se încheie în anul 2016.
Elena Botezan este procurorul care a instrumentat mai multe cazuri importante de corupție, precum dosarul fostului primar din Cluj-Napoca Sorin Apostu, condamnat la patru ani și jumătate de închisoare pentru fapte de corupție, cel al fostului vicepreședinte al Consiliului Județean Cluj Radu Bica, condamnat și el la închisoare cu executare, în prezent fiind eliberat condiționat. De asemenea, Botezan a instrumentat și dosarul de corupție al fostului președinte al Consiliului Județean Cluj Horea Uioreanu, aflat acum pe rolul instanței.