Șefa UNJR cere desecretizarea protocoalelor Parchet-SRI și deciziilor CSAT despre implicarea serviciilor în justiție: „Ar fi de datoria președintelui Iohannis”

Președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan, a declarat, într-un interviu acordat agenției de presă MEDIAFAX, că protocoalele dintre Ministerul Public și Serviciul Român de Informații (SRI) trebuie făcute publice pentru ca fiecare cetățean și fiecare persoană implicată în procese penale să știe ce au conținut.

Totodată, președintele UNJR a mai spus, referitor la ancheta DNA privind ordonanța de urgență 13, că situația generată de procurorii anticorupție este una gravă, care necesită o analiză serioasă la nivel de sistem, pentru a vedea care au fost cauzele ce au permis un astfel de derapaj.

Redăm interviul integral cu președintele Uniunii Naționale a Judecătorilor din România (UNJR), Dana Gîrbovan.

MEDIAFAX: Având în vedere discuțiile recente din spațiul public referitoare la existența unor protocoale ale unor instituții din sistemul judiciar cu SRI, care ar fi îngrijorările sistemului cu privire la existența acestora? Există premisele preluării controlului de către serviciile de informații asupra activității unor instituții?

Dana Gîrbovan: Existența unor protocoale secrete între Ministerul Public și Serviciul Român de Informații (SRI), în baza cărora s-au format echipe mixte operative procurori – ofițeri SRI, protocoale care au la bază decizii ale CSAT care sunt tot secrete, încalcă regulile statului de drept și îndepărtează România de valorile democratice europene. Am văzut diverși formatori de opinie sau jurnaliști care încearcă să diminueze gravitatea existenței acestor protocoale, justificând că acestea reglementau pur și simplu o colaborare bazată pe lege. Prin astfel de abordări simpliste însă, aceștia arată că nu cunosc principiile esențiale ale statului de drept și democrației.

O caracteristică esențială a statului de drept („rule of law”, în engleză, sau „domnia legii” am mai putea spune în română) este că legile sunt publice, astfel încât să poată fi cunoscute de către toată lumea. Constituția spune că în România respectarea „legilor este obligatorie”, că cetățenii sunt egali în fața legii, că nimeni nu poate fi mai presus de lege, că justiția se înfăptuiește în numele legii și că judecătorii se supun numai legii. Așadar, pentru ca astfel de prevederi constituționale să fie aplicabile în mod concret, trebuie ca legea să fie accesibilă tuturor cetățenilor. Cu atât mai mult accesul la lege este imperativ atunci când vorbim despre un proces penal, deoarece persoana acuzată trebuie să se apere în deplină cunoștință de cauză.

Or, cel puțin din declarațiile publice ale procurorului general al României, Augustin Lazăr, ale directorului SRI, Eduard Hellvig și ale președintelui Comisiei de control a SRI, Adrian Țuțuianu, rezultă că aceste protocoale secrete au permis SRI-ului să fie implicat în urmărirea penală. Implicarea SRI în urmărirea penală în baza unor protocoale secrete a fost contrară legii, deoarece legea de organizare a SRI interzicea acestui serviciu să facă acte de urmărire penală. Pentru cei care nu cunosc istoria represiunii din perioada comunistă, le aduc aminte că după instaurarea stalinismului în România comuniștii au dat legi și decrete care au fost secrete, adică necunoscute de către public. În baza lor însă au fost anchetați, judecați și condamnați oameni care, neavând acces la lege, nu s-au putut apăra. Modelul nostru de stat și de justiție ar trebui să fie cel democratic, desprins cu totul de sistemul impus în România de sovietici.

SRI pare a arăta o deschidere spre clarificarea acestei situații, denunțând aceste protocoale, însă acest lucru nu este suficient. Aceste protocoale dintre Ministerul Public și SRI trebuie făcute publice pentru ca fiecare cetățean și fiecare persoană implicată într-un proces penal să știe ce au conținut. Justiția într-un stat de drept nu se poate administra decât în baza unor legi care sunt publice, accesibile tuturor. Nepublicarea acestor decizii CSAT și protocoale Parchet General – SRI, în baza cărora ofițeri SRI au fost implicați în urmărirea penală, nu doar că încalcă regulile statului de drept, dar vor fi o continuă sursă de neîncredere pentru cetățeni în justiție și chiar în SRI.

MEDIAFAX: Aveți cunoștință despre existența unui astfel de protocol încheiat de SRI cu instanțe din România? Cum ați vedea existența lui?

Dana Gîrbovan: Nu am cunoștință despre existența unui protocol între SRI și instanțele din România. Un astfel de protocol, însă, ar fi incompatibil cu activitatea de judecată și ar afecta independența instanțelor, a căror activitate nu poate să depindă de acțiunile unei alte instituții a statului, cu atât mai mult a unui serviciu de informații.

O problemă nelămurită până azi, însă, de aproape doi ani, continuă să fie cum au devenit instanțele de judecată «câmp tactic» pentru SRI și ce fel de acțiuni specifice serviciilor de informații desfășoară SRI în instanțe. Ar fi fost rolul CSM-ului să clarifice acestă situație, însă acesta a preferat să evite să o facă. CSM-ul anterior a pronunțat în 2015 o hotărâre, bazată tot pe note secrete primite de la SRI, în care a susținut că afirmația potrivit căreia instanțele au devenit «câmp tactic» pentru SRI nu afectează independența justiției. Până la urmă, iată, problema implicării SRI în justiție este mult mai complexă și va trebui clarificată cât mai rapid. UNJR i-a trimis o solicitare președintelui Klaus Iohannis să includă pe agenda ședinței de la finalul lunii ianuarie „declasificarea tuturor hotărârilor CSAT prin care serviciilor de informații li s-au trasat atribuții în combaterea infracțiunilor”. Cât de importantă ar fi o astfel de măsură?

Declasificarea hotărârilor CSAT prin care, în afara cadrului legal, s-au trasat serviciilor de informații atribuții în combaterea infracțiunilor ar fi un prim pas spre reașezarea instituțiilor în competențele conferite de lege. Constituția României stabilește că „România este stat de drept” și că „statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale”. Aceeași Constituție stabilește că Parlamentul este „unica autoritate legiuitoare a țării”, autoritate legiuitoare care poate fi delegată și Guvernului, care și-o exercită prin ordonanțe simple sau de urgență. Așadar, când vorbim despre „lege” în România, vorbim despre legi date de Parlament sau ordonanțe date de Guvern.

Pe de altă parte, Consiliul Suprem de Apărare al Țării (CSAT) este un organ administrativ care, conform Constituției, „organizează și coordonează unitar activitățile care privesc apărarea țării și securitatea națională”. Așadar, deciziile/hotărârile CSAT sunt acte administrative date în numele legii care nu pot nicidecum adăuga la lege. Tocmai din acest motiv, trasarea, prin acte administrative ale CSAT, de atribuții serviciilor de informații în sfera combaterii infracțiunilor este contrară legii. Combaterea infracțiunilor este în atribuția organelor de urmărire penală, ceea ce serviciile de informații nu sunt. După căderea regimului comunist în 1989 s-a interzis expres prin lege SRI-ului să facă acte de urmărire penală, tocmai pentru a marca desprinderea de Securitatea comunistă.

Este important aici de înțeles și rolul președintelui României. Conform Constituției, acesta este și președintele CSAT, însă tot președintele României „reprezintă statul român” și „veghează la respectarea Constituției și la buna funcționare a autorităților publice. În acest scop, Președintele exercită funcția de mediere între puterile statului, precum și între stat și societate.” Așadar, ar fi de datoria președintelui Iohannis, nu doar din calitatea sa de președedinte al CSAT, dar și de președinte al României ca, arătând că veghează la respectarea Constituției și că reprezintă statul, să facă demersuri pentru desecretizarea acelor decizii ale CSAT prin care serviciilor de informații li s-au trasat sarcini în justiție.

MEDIAFAX: În luna ianuarie atrăgeați atenția că CSAT a trasat SRI sarcini informativ-operative ce nu se regăsesc în cadrul legal cunoscut. Care este pericolul unei astfel de măsuri?

Dana Gîrbovan: Trasarea către serviciile de informații de sarcini care exced cadrul legal conduce la încălcarea Constituției, inclusiv din perspectiva separației puterilor în stat, și la vulnerabilizarea instituțiilor statului. Spre deosebire de un stat totalitar, unde întreaga putere este în mâna unei singure persoane ori instituții, separația puterilor într-un stat democratic înseamnă că fiecare putere este îndependentă de cealaltă și toate se verifică reciproc, după principiul „checks and balances”. Este inadmisibil, de aceea, ca într-un stat organizat după principiul separației puterilor, cum e și România după căderea comunismului, justiția să fie în vreun fel administrată ori influențată de decizii secrete ale unei autorități a puterii executive, cum e CSAT.

Apoi, un stat democratic pune în centru persoana cu drepturile și libertățile sale, creând un cadru în care aceasta să se poată exprima și manifesta liber. Acest lucru creează un dinamism în societate care conduce la progres și prosperitate, deoarece îi responsabilizează pe oameni la nivel individual. În momentul în care infiltrezi instituțiile civile ale statului cu servicii de informații militarizate, instituțiile nu mai pot funcționa și acționa organic, natural, ceea ce conduce la dezechilibre și disfuncționalități la nivel de stat și societate. Respectarea de către stat a independenței și libertății individuale este ceea ce diferențiază democrațiile vestice de regimurile totalitare de inspirație sovietică. Dacă serviciile de informații ar fi soluția la toate problemele din societate, țările cu regimuri totalitare de sorginte stalinistă ar fi oferit prosperitate cetățenilor lor și ar fi modele de bune practici, lucru pe care istoria îl contrazice.

MEDIAFAX: Ați vorbit, în contextul anunțului președintelui Klaus Iohannis privind chemarea populației la referendum, că ar fi potrivit ca cetățenii să fie întrebați dacă doresc să se clarifice implicarea serviciilor secrete în justiție. Credeți că există o teamă la nivelul populației legat de acest subiect? Cum ar putea să afecteze asemenea suspiciuni percepția populației față de actul de justiție?

Dana Gîrbovan: În contextul în care vedem persoane în spațiul public care caută să justifice prezența serviciilor de informații în justiție, ar fi binevenit să aflăm și opinia cetățenilor. Subiectul implicării serviciilor de informații în justiție este fără îndoială unul de interes public. Există însă o tendință din partea unora de a bagateliza problemele generate de implicarea serviciilor în justiție, pe care o prezintă ca fiind de fapt ceva normal într-un stat democratic. Or, nu este deloc așa, deoarece prin implicarea serviciilor secrete în justiție sunt afectate drepturile și libertățile cetățenilor și, implicit, garanțile oferite pentru a le proteja.

Dacă luăm ca exemplu problema interceptărilor și ne gândim că în anul 2014, spre exemplu, SRI a pus în executare peste 40.000 de mandate de supraveghere tehnică, ne putem face o idee despre masa imensă de informații privind viața privată a cetățenilor la care acest serviciu a avut acces. Or, acești cetățeni nu au avut, la rândul lor, în contrapondere, minime garanții privind faptul că aceste informații nu sunt folosite în afara procesului penal, în lipsa reglementărilor care să specifice, cu un grad corespunzător de precizie, modalitatea de examinare a informației obținute sau procedurile de păstrare a integrității și confidențialității acesteia, precum și procedurile de distrugere a ei. Ar fi rolul justiției să ofere garanții, minime măcar, care să asigure cetățenii ca dreptul lor la viața privată nu este încălcat de instituții ale statului nesupuse nici unui control efectiv.

Reamintesc însă că problema implicării serviciilor de informații în justiție nu se limitează doar la interceptări. Spre exemplu, dintre sarcinile informativ-operative ce exced legii pe care CSAT le-a trasat SRI-ului a fost și prevenirea accesului unor „persoane corupte” în funcții publice, deși acestea nu erau condamnate printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Aceste verificări prealabile, ce ar fi putut influența și numirile în cazul funcțiilor de conducere din justiție, erau făcute de un serviciu de informații în afara cadrului legal, fără a exista o procedură și fără ca ulterior persoana verificată să ia la cunoștință de conținutul raportului, pentru a se putea apăra în raport de aceste acuze. Cererea UNJR adresată Președintelui Iohannis, pentru a se lămuri acest aspect, a rămas fără un răspuns concret. Publicarea acestor protocoale secrete Parchet General – SRI, precum și a hotărârilor CSAT, ar fi un prim pas care ar ajuta la lămurirea implicării SRI în justiție și de corectare a eventualelor derapaje constituționale.

MEDIAFAX: Cum vedeți decizia CCR privind conflictul juridic DNA-Guvern? S-ar impune demararea unei cercetări a Inspecției Judiciare în acest caz, așa cum au cerut unii membri ai CSM în ultima ședință în legătură cu activitatea DNA și poziția Parchetului General în privința OUG13?

Dana Gîrbovan: Doresc să aștept motivarea Curții Constituționale cu privire la conflictul juridic de natură constituțională dintre Guvern și Ministerul Public, prin DNA, și abia apoi să comentez pe seama lui. Vreau însă să punctez câteva lucruri de principiu care e bine să fie cunoscute de către publicul larg. Înainte de toate, este important de înțeles rolul Curții Constituționale într-un stat de drept, și aș face-o citând Comisia de la Veneția, care „a subliniat în repetate rânduri rolul fundamental al Curții Constituționale ca garant al ordinii constituționale a statului și al drepturilor fundamentale. O Curte Constituțională care ia acest rol în serios, uneori trebuie să ia decizii care nu sunt salutate de majoritatea zilei.”

Separația puterilor în stat este piatra de temelia a statului de drept și fiecare putere trebuie să acționeze în limitele prevăzute de lege. Or, trebuie să fim conștienți că și autoritatea judecatorească, prin instituțiile ce o compun, poate fi tentată să își depășească limitele constituționale și uneori, cum este și în acest caz, să o și facă.

Fără îndoială situația generată de acțiunea DNA este gravă și necesită o analiză serioasă la nivel de sistem, pentru a vedea care au fost cauzele ce au permis un astfel de derapaj. În această analiză, un rol important îl va avea, fără îndoială, și motivarea deciziei de către Curtea Constituțională, iar Consiliul Superior al Magistraturii va trebui să o analizeze cu atenție și să acționeze în consecință.

În ceea ce privește declarațiile publice, atunci când acestea vin din partea magistraților și privesc actele celorlalte două puteri, ele trebuie făcute respectând standardele de comunicare pe care și puterea judecătorească, la rândul său, le pretinde din partea celorlalte puteri.

Până la urmă, cele trei puteri ale statului nu sunt în competiție una cu alta și nu acționează în interes propriu, ci, sprijinindu-se una pe cealaltă, trebuie să acționeze în interesul cetățenilor, în ansamblul lor. Aceste reguli trebuie urmate și de justiție, iar ultimele două decizii ale Curții Constituționale trebuie să fie un semnal de alarmă serios pentru sistemul judiciar, care trebuie să-l recepteze ca atare. A reacționa agresiv la adresa Curții Constituționale nu este nicidecum o soluție, pentru că aceasta nu face altceva decât să arate că și autoritatea judecătorească trebuie să respecte limitele trasate de Constituție.

De altfel, problema raporturilor dintre puteri a făcut obiectul unor preocupări la nivel european, în avizul nr. 18 din 2016 Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni fiind trasate și principii privind reacția puterii judecătorești față de acțiunile executivului sau legislativului. Se arată, astfel, că „judecătorii, la fel ca orice alți cetățeni, au dreptul de a lua parte la dezbaterea publică, cu condiția ca aceasta să fie compatibilă cu păstrarea independenței și imparțialității lor. Puterea judecătorească nu trebuie să încurajeze niciodată neascultarea și lipsa de respect față de puterea executivă și cea legislativă.” Cum am spus mai sus, o societate democratică se caracterizează prin dinamism, iar ce se întâmplă acum e parte a acestei dinamici care poate apărea între două puteri din stat. Important va fi să se învețe din această greșeală pentru a fi evitată pe viitor.

MEDIAFAX: Este necesară o lege a răspunderii magistraților?

Dana Gîrbovan: Deja există legi care permit tragerea la răspundere a magistraților din punct de vedere penal, material și disciplinar. Vedem magistrați – procurori și judecători – anchetați, judecați și condamnați pentru diverse infracțiuni. Apoi, legea prevede că statul poate iniția acțiune în regres împotriva magistraților pentru a recupera prejudiciile plătite de către stat în urma unor erori judiciare. De asemenea, în ceea ce privește răspunderea disciplinară, art. 99 din Legea 303/2004 prevede nu mai puțin de 21 de abateri disciplinare, între care și exercitarea funcției cu rea credință și gravă neglijență. Problema, așadar, nu este lipsa cadrului legislativ, care deja există, ci modul în care acesta se aplică.

Din păcate, Inspecția Judiciară, care are rolul să constate săvârșirea de abateri disciplinare, nu reușește să își îndeplinească atribuțiile într-un mod eficient, ratând mai ales funcția preventivă a responsabilității sale.

În „Memorandumul privind justiția” s-a făcut referire la lipsa unei unități de măsură în acțiunea Inspecției Judiciare. Cu alte cuvinte, Inspecția Judiciară acționează uneori prompt, chiar dacă abaterile nu sunt de o gravitate mare. Pe de altă parte, sunt situații extrem de grave, în care comportamentul unor magistrați, complet incompatibil cu statutul de magistrat, este dezvăluit de presă și nu de anchetele anterioare ale Inspecției Judiciare, fapt ce ridică semne de întrebare vis a vis de profesionalismul și obiectivitatea investigațiilor făcute de Inspecție.

Cazul procurorului Negulescu este relevant sub acest aspect, deoarece activitatea acestuia fusese nu de mult timp investigată de Inspecția Judiciară, care a concluzionat că afirmațiile unui senator la acea dată cu privire la practicile acestui procuror, și nu conduita acestuia, „aduc atingere independenței, prestigiului și credibilității justiției, cu consecința subminării autorității acesteia”.

Înainte de răspundere este important însă să vorbim despre responsabilitate, pentru că aceasta dă legitimitate puterii judecătorești. Și m-aș întoarce la avizul amintit anterior, pentru a relua un pasaj important în care se spune că „un organism public va fi «răspunzător» dacă oferă explicații pentru acțiunile sale și, deopotrivă de important, dacă organismul public își asumă responsabilitatea pentru ele. Această «răspundere» este la fel de vitală pentru puterea judecătorească după cum este și pentru celelalte puteri ale statului, deoarece aceasta, ca și acelea, are ca scop să servească publicul”. Din acest motiv, magistrații „trebuie să accepte faptul că sunt persoane publice și să nu fie excesiv de sensibili” la criticile ce privesc activitatea lor și nici nu trebuie echivalate criticile în mod automat cu atacuri la îndependența justiției.

MEDIAFAX: Considerați că va ajuta legea grațierii în problema supraaglomerării din penitenciare? Cum credeți că va fi văzută la nivelul societății?

Dana Gîrbovan: Este important ca populația să înțeleagă că problema din penitenciare este una cât se poate de serioasă și necesită soluții rapide, chiar dacă eficiente doar pe termen scurt, dublate de un program cu soluții pe termen mediu și lung. Situația gravă din penitenciarele românești este amintită în raportul privind drepturile omului al Departamentului de Stat al SUA, care menționează încălcările drepturilor omului datorate supraaglomerării și condițiilor inumane din penitenciare. CEDO condamnă, de asemenea, constant România atât pentru supraaglomerarea din închisori, cât și pentru condițiile din ele.

Un proiect de grațiere ar oferi o soluție pe termen scurt pentru decongestionarea rapidă, chiar și parțială, a penitenciarelor. Cred că măsura va fi acceptată la nivelul societății dacă legiuitorul va păstra condiția recuperării prejudiciului și va exclude de la grațiere infracțiunile ce prezintă un grad ridicat de pericol public. Această lege este în dezbatere publică și ar fi binevenit pentru toate persoanele interesate să trimită puncte de vedere Parlamentului. În fond, acela e spațiul democratic unde astfel de discuții trebuie să aibă loc.

Pe termen mediu și lung, însă, va trebui concepută o strategie pentru îmbunătățirea condițiilor în penitenciare, astfel încât acestea să fie la standardele cerute de un stat democratic.