Ion Ionescu a fost reținut, joi, de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Craiova, care au cerut Tribunalului Dolj arestarea lui preventivă, pentru luare de mită. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis cererea și a emis pe numele lui Ion Ionescu un mandat de arestare pentru 29 de zile. Ionescu a fost dus în arestul Poliției.
Decizia Tribunalului Dolj nu este definitivă și poate fi contestată la Curtea de Apel Craiova.
Potrivit unor documente ale procurorilor, în perioada septembrie – decembrie 2014, un reprezentant al SC Hidroprest Steel SA, i-ar fi dat lui Ion Ionescu 1.000 de dolari și 5.000 de lei, pentru ca acesta să atribuie firmei, prin încredințare directă, contracte de achiziție publică vizând necesarul SC Apavil SA Vâlcea aferent anului 2015.
„De comun acord, cei doi au stabilit ca inculpatul Ionescu Ion să primească, în numerar, suma de 10.000 de dolari americani, iar în funcție de cuantumul contractelor atribuite, să-i mai fie remis un procentaj de 15% din contravaloarea acestora, din care să fie scăzută suma dată în avans”, au scris procurorii în ordonanța de reținere.
Joi, procurorii DNA l-au prins pe directorul comercial Ion Ionescu în flagrant, după ce a primit 1.000 de euro și 20.000 lei de la un reprezentat al firmei SC Hidroprest Steel SA. Ulterior, anchetatorii au făcut percheziții la locuința lui Ion Ionescu.
Apavil Vâlcea este o societate pe acțiuni, cu capital integral de stat, ce se ocupă de furnizarea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare în mai multe localități din Vâlcea. Societatea are ca acționari Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea, Consiliul Județean Vâlcea și unitățile teritoriale din județ.
Conform contractului de mandat din 20 februarie 2014, aprobat prin decizia Consiliului de Administrație al SC Apavil SA Vâlcea, Ion Ionescu deține funcția de director comercial, având atribuții de serviciu cu privire la coordonarea și conducerea activităților desfășurate în vederea scopului și obiectivului de activitate al societății și, implicit, achiziționarea de bunuri și servicii.