Șeful Centrului Culturii Tradiționale Bihor a demisionat, „jignit” că activitatea lui a primit nota 5,32

Publicat: 01 04. 2013, 16:57
Actualizat: 27 03. 2019, 01:27

Managerul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Radu Pavel, și-a anunțat „demisia de onoare”, considerând nota 5,32 primită pentru activitatea sa „o adevărată jignire”, iar șase angajați fac grevă japoneză, protestând față de numirea șefilor „pe criterii politice”.

Managerul Centrului pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Bihor, Radu Pavel, a anunțat, luni, într-o conferință de presă, că renunță la funcție, motivând că o face înainte de a fi demis de către Consiliul Județean pentru nota 5,32 obținută la evaluarea anuală a managerilor instituțiilor de cultură, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Nu mi-a fost comunicată motivația celor care au fost în comisia de evaluare a Consiliului Județean, ci doar rezultatul. Am ales să îmi prezint demisia de onoare pentru că această notă e o adevărată jignire la activitatea pe care am avut-o în ultimii doi ani”, a declarat Pavel, enumerând printre activitățile centrului desfășurate anul trecut participarea la o conferință internațională de la Harvard cu o prezentare pe tema păstoritului în regiunea Crișana, reactivarea unor festivaluri muzicale și înființarea unor ansambluri folclorice în mai multe sate din județul Bihor.

El a afirmat că activitatea sa de anul trecut, notată cu 5,32, a fost mult mai amplă decât cea din 2011, notată cu 9,70, astfel că nu poate interpreta rezultatul ultimei evaluări decât ca o modalitate de fi îndepărtat de la conducerea centrului pentru a face loc altcuiva.

Surse politice locale spun că următorul șef al instituției va fi Adrian Dume (PNL), astfel că Pavel a precizat că și el este membru al acestui partid, din 2009, și s-a implicat în campania electorală din toamna anului trecut, negând că ar fi fost promovat în această funcție pe criterii politice, deși este rudă cu fostul președinte al CJ Bihor Radu Țîrle, trecut de la PNL la PDL.

„Nu am avut sprijinul domnului Radu Țîrle, dânsul își dorea să rămân la Serviciul Audit al Consiliului Județean, unde lucram de câteva luni, înainte de a fi promovat la Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale”, a declarat Pavel.

El a menționat că a încercat să discute cu șeful CJ, Cornel Popa (PNL), despre situație, însă de fiecare dată când l-a căutat i s-a spus că este ocupat.

„La Consiliul Județean este un singur om cu care poți să stai de vorbă, domnul Horia Carțiș (șeful de cabinet al lui Popa – n.r.). Dacă vrei să ajungi la domnul Popa, trebuie să treci de filtrul Horia Carțiș”, a spus el.

Pe de altă parte, șase angajați ai centrului – Miron Blaga, Aurel Moț, Anca Popescu Rațiu, Tank György, Cristian Seghedi și Octavian Blaga – au intrat, luni, în grevă japoneză, cerând conducerii CJ să nu le mai impună șefi pe criterii politice, ci să numească un director interimar din rândul lor, apoi să organizeze un concurs transparent.

„Copiii ăștia care vor să ajungă în funcții de conducere să muncească înainte. Cel care vrea să ajungă șef aici nu se gândește că va pleca Popa Cornel (de la șefia CJ Bihor – n.r.) și că atunci va pleca și el”, a spus Aurel Moț, adăugând că, dacă șeful CJ Bihor nu va ține cont de solicitarea lor, ei sunt hotărâți ca din 10 aprilie să „ocupe” sediul instituției, iar apoi, dacă nu va schimba nimic, să intre în greva foamei.

Săptămâna trecută, cei șase salariați au făcut publice două scrisori deschise adresate conducerii CJ Bihor, împotriva „politizării” activității centrului. Ei susțineau că au aflat „din surse sigure” că manager interimar va fi numit „un client politic”, Adrian Dume, membru al PNL Bihor, și i-au cerut șefului CJ Bihor să nu implice instituția în „jocuri politice” și să asigure un concurs corect pentru ocuparea funcției de manager.

În total, centrul are 15 angajați.