Prima pagină » Știri » Șeful CJ Harghita, Borboly Csaba, își poate relua activitatea, după ce interdicția DNA a expirat

Șeful CJ Harghita, Borboly Csaba, își poate relua activitatea, după ce interdicția DNA a expirat

Șeful CJ Harghita, Borboly Csaba, își poate relua activitatea, după ce interdicția DNA a expirat
Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, cercetat în libertate pentru fapte de corupție, își poate relua activitatea la șefia CJ, după trei luni, întrucât DNA Mureș nu a mai solicitat prelungirea interdicției de exercitare a funcției, care a expirat, afirmă avocatul lui Borboly.

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, cercetat în libertate pentru fapte de corupție, își poate relua activitatea la șefia CJ, după trei luni, întrucât DNA Mureș nu a mai solicitat prelungirea interdicției de exercitare a funcției, care a expirat, afirmă avocatul lui Borboly.

Sergiu Bogdan, avocatul lui Borboly Csaba, a declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX, că nu s-a mai cerut prelungirea interdicției de a exercita funcția, președintele CJ Harghita putând să își reia activitatea.

„Am constatat astăzi (luni – n.r.), cu bucurie, că DNA nu a considerat necesar să prelungască interdicția exercitării funcției, că dosarul poate să meargă mai departe fără nicio măsură preventivă față de clientul meu. Un element care a contribuit, cu siguranță, la această decizie a fost că peste 39.000 de oameni, cetățeni cu drept de vot din Harghita, au cerut revenirea lui Borboly Csaba în funcția de președinte al CJ Harghita”, a spus avocatul Sergiu Bogdan.

Potrivit acestuia, interdicția exercitării funcției de președinte al CJ Harghita a expirat, duminică, însă Borboly Csaba nu a putut fi contactat pentru a afla dacă s-a prezentat sau nu, luni, la locul de muncă.

Avocatul acestuia a susținut că Borboly a evitat să discute cu reprezentanții presei pentru „a nu se interpreta în niciun fel ca fiind o presiune asupra justiției”, toate declarațiile legate de evoluția dosarului urmând să fie făcute publice de Sergiu Bogdan.

Președintele Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, a fost reținut, în 13 mai, de către procurorii DNA, pentru două infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor publice, ambele în formă continuată, luare de mită în formă continuată, instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată, două infracțiuni de instigare la uz de fals, două infracțiuni de fals intelectual și denunțare calomnioasă.

Potrivit unui comunicat remis atunci de DNA, în același dosar au fost reținuți Palffy Domokos, consilier județean în cadrul Consiliului Județean Harghita și administrator de fapt al SC Stravia Group SRL din Goagiu – județul Harghita, Csiszer Botond-Benedek, director executiv al Direcției Drumuri Județene din cadrul CJ, și fostul vicepreședinte al CJ Sofalvi Laszlo.

În 14 mai, Curtea de Apel Târgu Mureș a respins propunerea DNA de arestare preventivă a președintelui Consiliului Județean Harghita, Borboly Csaba, el având interdicția de a părăsi localitatea de domiciliu.

Instanța a decis ca și Palffy Domokos, Csiszer Botond-Benedek și Sofalvi Laszlo să fie cercetați în libertate, având interdicția de a părăsi localitățile de domiciliu.

Totodată, Curtea de Apel Târgu Mureș a decis că Borboly nu va putea exercita, timp de 30 de zile, funcția de președinte al Consiliului Județean Harghita, ulterior măsura fiind prelungită.

Funcția de șef al CJ Harghita a fost preluată de vicepreședintele instituției Petre Sandor, imediat după reținerea lui Borboly, în 13 mai.

Citește și