Șeful CNAS a demisionat după doar trei luni de mandat. Care sunt motivele invocate de Laurențiu Mihai
„Președintele CNAS, Laurențiu Mihai, își încheie astăzi mandatul, lăsând în urmă un proiect de Contract-Cadru care va îmbunătăți semnificativ accesul asiguraților la servicii și investigații medicale și va reduce birocrația din sistemul de sănătate, atât pentru pacienți cât și pentru medici. Totodată, în timpul mandatului său, a fost întărită disciplina în cheltuirea banului public, au fost inițiate controale pentru depistarea și evitarea fraudelor și a fost demarată o analiza asupra funcționării sistemului informatic”, reiese dintr-un comunicat de presă transmis de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).
Laurențiu Mihai a subliniat, în comunicatul de presă, că pleacă din această funcție pentru că noul guvern va stabili echipa cu care dorește să lucreze, șefia CNAS fiind numită de premier.
Acesta a menționat că principala problemă a sistemului de sănătate este reprezentată de lipsa finanțării.
„Avem printre cele mai mici cote de contribuție pentru sănătate, aplicate la cele mici venituri din UE. Mai mult, doar o treime din beneficiarii de servicii medicale plătesc această contribuție, ceilalți sunt scutiți prin diferite prevederi legale. Un astfel de dezechilibru nu poate asigura funcționarea eficientă, iar discuțiile din prezent privind amânarea depunerii unor declarații fiscale, deci și plata contribuțiilor, prezintă riscuri suplimentare pentru finanțare”, a adăugat Laurențiu Mihai.
Fostul șef CNAS a menționat că sumele alocate în Legea bugetului pentru anul 2018 ajung doar până în lunile septembrie – octombrie, fiind în mod insuficiente pentru acoperirea nevoilor medicale ale populației. Laurențiu Mihai susține că este nevoie de o serie de verificări la sistemul informatic pentru a se determina cauzele care conduc la funcționarea defectuoasă a acestuia.
Laurențiu Mihai a fost numit la conducerea CNAS în noiembrie 2017, de către fostul premier, Mihai Tudose, după ce predecesorul său, Marian Burcea, a ajuns să fie cercetat penal în dosarul decontărilor fictive de la Casa Națională de Asigurări de Sănătate.