Prima pagină » Știri » Șeful Consiliului de Atestare a Doctoratelor și-a dat demisia

Șeful Consiliului de Atestare a Doctoratelor și-a dat demisia

Șeful Consiliului de Atestare a Doctoratelor și-a dat demisia
Președintele Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU), Ioan Aurel Pop, a demisionat din funcție, a declarat acesta pentru MEDIAFAX.

Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Ioan Aurel Pop, și-a anunțat demisia din funcția de președinte al CNATDCU, săptămâna trecută, în cadrul consiliului general CNATDCU. Pop rămâne însă în funcție până când demisia sa este acceptată de ministrul Educației, Adrian Curaj. El a explicat pentru MEDIAFAX că a luat această decizie având în vedere volumul foarte mare de muncă și de responsabilitate în a conduce cea mai mare universitate din România și a prezida CNATDCU în același timp.

Între timp, ministrul Educației va semna săptămâna aceasta ordinul de numire al noului CNATDCU, a explicat pentru MEDIAFAX Mirabela Amarandei, purtătorul de cuvânt al Ministerului Educației. „Colegii noștri din Ministerul Educației analizează spre soluționare cele aproximativ 100 de sesizări primite la propunerile de comisii CNATDCU, astfel încât săptămâna aceasta să poată fi semnat ordinul de numire al noului CNATDCU, inclusiv numirea unui Președinte al consiliului”, a spus Amarandei.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
De ce e periculos să aprindem aragazul ca să ne încălzim? Riscurile intoxicării cu monoxid de carbon
Digi24
Oficial BNR: „Reducerea de 10% în administrație nu e suficientă”. Marea problemă: Suntem tot în România anilor '60 a lui Ceaușescu
Cancan.ro
Irina Rimes, out de la Vocea României! Este cutremur media în PRO TV
Prosport.ro
Cristina ICH, apariție hot în costum de baie, în St. Barts
Adevarul
Motivul crimei tânărului moldovean în Italia, explicat de polițistul suspect: „Videoclip cu tentă sexuală”
Mediafax
Cursuri suspendate sau desfășurate online în
Click
Bijuteria regală, veche de 1.100 de ani, care are gravat mesajul: „Alfred a poruncit să fiu făcută”
Digi24
„Santinela Arctică”. Propunerea Germaniei pentru a reduce tensiunile cu SUA legate de Groenlanda și modelul pe care s-ar baza
Cancan.ro
Ce alți milionari români se aflau pe lista ucigașilor lui Adrian Kreiner. Thriller real cu filaj dintr-un pod părăsit!
Ce se întâmplă doctore
Amestecul-minune cu care Romanița Iovan a reușit să slăbească 24 de kilograme în 6 luni
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum ar putea arăta Dacia C-Neo: spaniolii publică primele randări ale noului break
Descopera.ro
Polul Sud tocmai s-a mutat! Cum a fost posibil?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Două pițipoance stau de vorbă: – M-ai prins în mijlocul unei partide de amor!
Descopera.ro
Primele declarații făcute de Nicolas Maduro din închisoare