Prima pagină » Știri » Șeful CRPC Brașov, chemat la CNCD pentru hărțuirea unor comercianți maghiari

Șeful CRPC Brașov, chemat la CNCD pentru hărțuirea unor comercianți maghiari

Comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, a fost chemat la CNCD, unde urmează să dea declarații legate de controale pe care le-ar fi făcut împotriva comercianților maghiari la un târg, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, a fost chemat la CNCD, unde urmează să dea declarații legate de controale pe care le-ar fi făcut împotriva comercianților maghiari la un târg, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Comisarul șef al Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor Brașov, Sorin Susanu, a declarat, marți, într-o conferință de presă la Miercurea Ciuc, că a fost chemat la CNCD în calitate de reclamat, pentru a da explicații cu privire la faptul că ar fi făcut controale cu caracter discriminatoriu și că ar fi „hărțuit” comercianți maghiari la Târgul Produselor Tradiționale, care a avut loc în februarie.

„CNCD s-a autosesizat în urma articolelor apărute în presă și mă cercetează sub acuzarea că am desfășurat acțiuni de natură etnică și controalele pe care eu le-am efectuat au fost îndreptate împotriva maghiarilor. Am tot respectul și mă voi conforma, voi răspunde tuturor solicitărilor CNCD și am convingerea că vor înțelege și-i voi convinge că nici pe departe nu a fost așa”, a declarat comisarul șef Sorin Susanu.

Acesta urmează să se prezinte la CNCD în 7 mai.

Sorin Susanu a afirmat că au existat mai multe sesizări în ceea ce-l privește și vrea să creadă că acestea au ca scop „intimidarea”.

„Vreau să cred că aceste foarte multe sesizări, solicitări la instituții ale statului nu au scopul de intimidare, pentru că nu va avea niciun efect o astfel de gândire și noi, ca instituție de control, ne vom desfășura activitatea în temeiul legii”, a spus Sorin Susanu.

În martie, Consiliul Județean (CJ) Harghita a fost amendat de Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor Brașov cu 10.000 de lei, întrucât nu avea autorizație pentru Târgul Produselor Tradiționale, pe care îl organizează lunar.

„Am sancționat contravențional CJ Harghita cu suma de 10.000 de lei pentru că nu a putut prezenta vreun act de legalitate a desfășurării Târgului de Produse Tradiționale, respectiv nu a avut autorizație de funcționare. Mai grav, răspunsul Primăriei Miercurea Ciuc a fost că nu le trebuie autorizație de funcționare, pentru că târgul se desfășoară pe un teren în proprietatea CJ, un răspuns în totalitate incorect deoarece este în incidența legilor în vigoare”, declara atunci Sorin Susanu.

Alte nereguli descoperite de comisarii CRPC Brașov la Târgul Produselor Tradiționale din Miercurea Ciuc din 16 februarie se refereau la etichete inscripționate doar în limba maghiară, lipsa cântarului consumatorului, sticle refolosite pentru sucurile naturale.

În schimb, vicepreședintele CJ Harghita Birtalan Jozsef declara că nu i se pare „corect” să fie aplicată această sancțiune, bazată pe reglementări legislative „ambigue”.

Vicepreședintele CJ Harghita se declara nemulțumit de maniera de desfășurare a controlului la târgul produselor tradiționale din februarie și de tonul „nedemn pentru un funcționar public de un asemenea rang” al comisarului șef Susanu, afirmând că va contesta amenda dată de CRPC Brașov în instanță.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Alarma medicilor: Boala care revine și amenință bebelușii
Digi24
Avionul premierului slovac a fost puternic avariat pe aeroportul din Bruxelles: „Nu se mai poate zbura cu el”
Cancan.ro
BREAKING | Wiz Khalifa, condamnat în România la 9 luni de închisoare cu executare!
Prosport.ro
FOTO. Rădoi și-a dus prințesa la mall cu „iahtul pe roți” de la Bentley, pe care a dat peste 350.000 de euro. EXCLUSIV
Adevarul
Detaliul din biroul lui Vladimir Putin care a dat de gol o nouă minciună a propagandei Kremlinului
Mediafax
Sărbătorile dăunează grav sănătății. Ce probleme medicale riscă românii în această perioadă
Click
Cele 3 zodii care vor trăi o perioadă de fericire intensă, începând din 19 decembrie. Cine sunt nativii norocoși
Digi24
Guvernul va achita o datorie veche de peste 30 de ani către SUA, pentru un credit folosit la importul de bumbac
Cancan.ro
A început războiul pentru averea Rodicăi Stănoiu! Moștenitorii surpriză, care i-au luat fața Puișorului
Ce se întâmplă doctore
Vremea se schimbă radical înainte de sărbători! Care sunt zonele în care va ninge abundent de Crăciun
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Un român a mers ani de zile cu o Toyota hibrid, dar nu i-a făcut niciun schimb de ulei: „Am crezut că e electrică”
Descopera.ro
Savantul care a riscat TOTUL pentru a salva omenirea
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. ION: – Părinte, am voie să mă uit după femei cu posteriorul mare?
Descopera.ro
Descoperire arheologică fabuloasă: Scoicile care cântau acum 6.000 de ani