Șeful DIICOT Alba, urmărit penal pentru abuzuri în cazul Berbeceanu
„În urma îndeplinirii necorespunzătoare a atribuțiilor de serviciu de către Mureșan Ioan, Muntean Alin și Cean Nicolaie au obținut atât pentru ei înșiși , cât și pentru alte persoane interesate, foloase necuvenite, de ordin nepatrimonial. Aceste foloase au constat în retragerea avizului de poliție judiciară pentru Berbeceanu Traian, denigrarea acestuia, înlăturarea sa din dosarele pe care le instrumenta la momentul punerii sub învinuire, asigurarea accesului la informațiile pretins deținute de acesta împotriva unor magistrați și ofițeri de poliție”, se arată în comunicatul DNA
În octombrie 2013 Traian Berbeceanu a fost arestat într-un dosar DIICOT Alba structură condusă de către procurorul Ioan Mureșan. Berbeceanu a fost acuzat că ar fi sprijinit o grupare infracțională, respectiv doi soți, Titus și Ramona Biriescu, acuzați că au făcut evaziune fiscală cu produse petroliere. Berbeceanu este acuzat că i-ar fi anunțat pe aceștia cu privire la percheziții și acțiuni ale procurorilor DIICOT împotriva lor. Despre acest dosar DNA susține acum că a fost practic construit cu grave vicii de procedură și încălcări ale legii:
„În cauză există date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, suspectul Muntean Alin, ofițer de poliție judiciară în cadrul BCCO Alba, și-a îndeplinit în mod necorespunzător atribuțiile de serviciu ce îi reveneau, cu ocazia instrumentării aceluiași dosar al DIICOT – ST Alba, prin:
– obținerea unor declarații de martor împotriva lui Berbeceanu Traian în urma unor favoruri acordate persoanelor audiate (anchetate în alte cauze),
– prin acceptarea ca martori a unor persoane aflate în relații de adversitate cu Berbeceanu Traian
– prin întocmirea în cursul anului 2013 a unor procese-verbale de investigare cu conținut neverificabil, având caracter de inculpare, la adresa persoanei cercetate, folosite ulterior de procurorul de caz ca mijloace de probă,
– prin întrebuințarea de promisiuni nelegale sau de amenințări față de alte persoane cercetate în cauză, cu scopul de a le determina să dea declarații împotriva lui Berbeceanu Traian, aducând o gravă vătămare intereselor legale ale acestuia.”, susține DNA
După ce pe 24 noiembrie a fost arestat după o lună șeful BCCO a fost eliberat de Curtea Supremă. Procurorii spun că abia după ce a fost dispusă arestarea preventivă au ieși la lumină neconcordanțe grave în dosarul în care era anchetat Berbeceanu. „Arestarea preventivă a fost prelungită, dar abia ulterior acestui moment procesual a rezultat că declarațiile martorilor audiați în cauză se refereau fie la aspecte despre care aceștia susțineau că le-au aflat de la alte persoane, fie se contraziceau, fie relatau aspecte vagi, lipsite de concretețe, fără relevanță la nivel probator. De asemenea, s-a constatat că s-a omis, a se face referire la concluziile unei testări poligraf, care nu erau favorabile susținerii acuzării”, se arată în comunicatul DNA
Procurorii DNA susțin că între șeful BCCO, Traian Berbeceanu și șeful DIICOT Ioan Mureșan s-a declanșat un conflict. Mai precis șeful DIICOT i-a solicitatlui Berbeceanu să-l numească numească pe ofițerul Munteanu Alin șef al Serviciului de combatere a finanțării terorismului și spălării banilor ( S.C.F.T.S.B) din cadrul B.C.C.O. Alba. Berbeceanu a refuzat acestă numire pentru că a constat o serie de nereguli în activitatea polițistului. Potrivit DNA cercetările demarate de Berbeceanu au scos la iveală „aspectele menționate mai sus, care periclitau pozițiile funcționarilor publici, precum și interesele unor persoane din anturajul acestora”.
Astfel că procurorii DIICOT Mureșan Ioan și Cean Nicolaie, împreună cu ofițerul de poliție Muntean Alin, din cadrul BCCO Alba,su deci să conceapă un plan prin care, „folosindu-se de prerogativele și atribuțiile funcțiilor deținute, să obțină, în mod injust, denigrarea și decredibilizarea ofițerului de poliție Berbeceanu Traian, retragerea avizului de poliție judiciară deținut de acesta, precum și înlăturarea ofițerului din dosarele pe care le instrumenta”.
Cum ar fi fost fabricat dosarul Berbeceanu
Astfel că din mai 2013 în mai multe dosare martorii au fost puși să facă declarații în acuzarea lui Berbeceanu. Apoi Alin Mureșan a facilitat unor suspecți anchați de BCCO accesul la informații din dosare în așa fel încât să pară că au fost favorizați de șeful BCCO, Berbeceanu. Citeșe mai jos ce au descoperit anchetatorii DNA: „Astfel, în acest context a rezultat că, începând cu luna mai 2013, în mai multe dosare de urmărire penală aflate pe rolul DIICOT – Serviciul Teritorial Alba, procurorii DIICOT Mureșan Ioan și ofițerul de poliție judiciară Muntean Alin au direcționat declarațiile unor învinuiți și martori audiați în aceste cauze, fără legătură cu obiectul cauzelor și fără existența vreunei sesizări scrise, către persoana lui Berbeceanu Traian, evidențiindu-se o acțiune concertată pentru obținerea, în orice mod, de date sau indicii privitoare la implicarea lui Berbeceanu Traian în fapte de natură penală.
Pentru a obține acele declarații de la învinuiți, ofițerul Muntean Alin a facilitat persoanelor audiate, aflate în stare de arest preventiv, comunicarea cu membrii familiei sau cu alte persoane apropiate și utilizarea unor telefoane mobile fără supraveghere.
O altă categorie de declarații ce au fost utilizate de Mureșan Ioan în susținerea acuzării au constituit-o cele luate unor persoane aflate în relații vădite de dușmănie cu Berbeceanu Traian (persoane cercetate de acesta, persoane arestate în urma acțiunilor BCCO).
Acestea au fost completate de o serie de procese-verbale de investigații, întocmite preponderent în perioada august-octombrie 2013, de ofițerul Muntean Alin, care era și ofițer de caz, conținând aspecte neverificabile din perioada 2011-2012 privitoare la pretinse legături ale lui Berbeceanu Traian cu persoane cercetate, aspecte care, dacă ar fi fost reale, ar fi trebuit raportate în acea perioadă de către cei ce le-au cunoscut.
De asemenea, ofițerul de poliție Muntean Alin a întocmit mai multe procese-verbale având ca obiect constatări ale unor legături infracționale rezultate din listinguri ale unor posturi telefonice sau din supravegheri operative, prezentând date trunchiate, cu scopul de a sugera anumite filiere de transmitere de către Berbeceanu Traian a unor informații către mediile infracționale.
Referitor la învinuirea adusă lui Berbeceanu Traian, de a fi informat o anumită persoană despre percheziția din 10.05.2012, a rezultat că postul telefonic menționat de procurorul Mureșan Ioan în referatul cu propunere de arestare, ca fiind al persoanei atenționate nu aparținea acesteia, ci era utilizat de o altă persoană.
În ce privește învinuirea de a fi informat aceeași persoană despre efectuarea, în data de 8.10.2012, a unei percheziții domiciliare, referatul cu propunere de arestare întocmit de Mureșan Ioan Conține o expunere de date neconcludente pentru cauză.
A mai rezultat că martorii ar fi fost îndemnați să dea astfel de declarații defavorabile lui Berbeceanu Traian, cu promisiunea că li se va ușura situația juridică în anumite cauze penale, dar nu ca beneficiu legal, ci dându-li-se de înțeles că „nu vor mai avea probleme”.
Din actele prezentului dosar a mai rezultat că suspectul Cean Nicolaie, care până în vara anului 2013 a funcționat ca procuror în cadrul DIICOT-ST Alba, a pus la dispoziție procurorului anchetator Mureșan Ioan și ofițerului de poliție Muntean Alin, în înțelegere cu aceștia, martori dispuși să dea declarații împotriva lui Berbeceanu Traian și a transmis către persoane ce urmau a fi audiate promisiunea că, dacă vor accepta să facă afirmații în sensul inculpării lui Berbeceanu Traian, nu vor mai avea probleme în anumite dosare; de asemenea, Cean Nicolaie a manipulat anumiți martori prin furnizarea către aceștia, anterior audierii lor, a unor informații nereale, pe care aceștia, întrebați fiind, să le expună procurorului anchetator.”