Prima pagină » Știri » Șeful DIICOT, despre dosarul Doinei Pană: Nu există un suspect, dar au fost audiate multe persoane

Șeful DIICOT, despre dosarul Doinei Pană: Nu există un suspect, dar au fost audiate multe persoane

Procurorul-șef DIICOT, Felix Bănilă, a anunțat, miercuri, că a fost începută urmărirea penală in rem pentru constituire de grup infracțional organizat și tentativă de omor după plângerea fostului ministru Doina Pană, precizând că încă nu există un suspect, dar că au fost audiate multe persoane.

Felix Bănilă a declarat, miercuri, că, la începutul lunii februarie 2018, fostul ministru Doina Pană a făcut o sesizare către organele de poliție acuzând că ar fi fost intoxicată cu mercur.

„Organele de poliție din cadrul Direcției de investigații criminale a IGPR au formulat o sesizare, nu este sesizarea noastră, au formulat ei o sesizare din oficiu pe care ne-au înaintat-o și tot în luna februarie s-a început urmărirea penală in rem pentru două infracțiuni: constituirea unui grup infracțional organizat și tentativă de omor. Urmărirea penală la acest moment se desfășoară in rem, nu avem niciun suspect, însă în cauză au fost audiate multe persoane și s-a efectuat și un raport de expertiză medico-legală. Sunt mai multe versiuni de anchetă pe care procurorul le analizează, dar la momentul acesta nu putem face publice prea multe amănunte, țin de apanajul procurorului de caz și așa cum publicul larg are interesul să cunoască evoluția acestei cauze, vă dați seama că interesați sunt și cei vizați de această anchetă”, a declarat procurorul-șef DIICOT, la sediul CSM.

Întrebat dacă declarațiile de până acum din dosar au fost de ajutor, Felix Bănilă a replicat: „Sunt de ajutor, dar ancheta încă nu este finalizată”.

Surse apropiate anchetei au precizat pentru MEDIAFAX că în cauză a fost audiată și Doina Pană. Fostul ministru a depus o plângere la Direcția de Investigații Criminale din cadrul Poliției Române, însă cauza a fost trimisă la DIICOT. Pană a depus, de asemenea, mai multe documente medicale prin care reieșea că aceasta avea, în organism, o cantitate dublă de mercur.

Fostul ministru al Apelor și Pădurilor Doina Pană a declarat că ar fi fost intoxicată cu mercur. „Problema e veche și nu aș fi intervenit dacă nu era acel articol de presă care duce în derizoriu o situație foarte gravă. Eram ministru al Pădurilor, în guvernul Tudose când s-a întâmplat. Am început să mă simt foarte rău, am mers la medic, am aflat că aveam probleme foarte mari cu inima, am urmat tratament, dar mă simțeam tot mai rău. Am făcut apoi o analiză toxicologică unde am descoperit că am fost intoxicată cu mercur în cantitate mare. Am făcut plângere la poliție abia când am demisionat. E o anchetă în derulare și sper din suflet să îi prindă”, a spus Doina Pană, la Antena 3.

Citește și