Șeful ISU Cluj: Dacă se știa exact locul accidentului aviatic, ajungeam la răniți în trei ore
Șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență Cluj, Dorin Ungur, susține că dacă echipele de intervenție ale instituției ar fi știut exact locul accidentului aviatic din Apuseni ar fi ajuns la răniți în trei ore, considerând că un interval de șase ore „nu este un timp foarte mare, dar nici scurt”
Întrebat, miercuri, la finalul ședinței de bilanț a Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj, dacă perioada de șase ore care a trecut de la apelul la 112 până la găsirea răniților nu este prea mare, șeful ISU Cluj, Dorin Ungur, a răspuns că a contat mult și distanța până la locul accidentului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„De când s-a primit apelul la 112 până am ajuns sus la limita cu județul Alba am făcut aproape o oră și jumătate. (…) Dacă scădem drumul, scădem căutarea, șase ore nu este un timp foarte mare, dar nici un timp scurt. Dacă se știa exact (locul accidentului aviatic – n.r.), noi ajungeam, ca să îi și putem lua pe răniți, undeva la trei ore. Fiindcă tot trebuia să mergem pe jos, să îi transportăm, nu puteam ajunge mai repede. Dacă nu era ceață, elicopterul care s-a ridicat i-ar fi găsit, ar fi dat alarma. Era mai repede. Noi i-am căutat. Locul real nu l-am știut”, a spus Ungur.
Acesta a adăugat că a primit din dispeceratul ISU Cluj coordonate ale locului accidentului din partea Romatsa, care au fost transmise și echipajelor aflate în traseu.
„Primele coordonate erau undeva foarte departe, în zona Poiana Horea. Le-am primit după 20-30 de minute de la producerea accidentului. Au început să plece echipaje în jurul orei 16.20, după ce am primit apelul la 112 la 16.16”, a spus șeful ISU Cluj.
Întrebat dacă instituția pe care o conduce a fost „veriga slabă” în cadrul acțiunilor de căutare și salvare a victimelor accidentului aviatic, Dorin Ungur a răspuns negativ.
„Nu, consider că au fost niște greșeli din cauza unor informări nu tocmai exacte. Noi nu am fost o verigă slabă, pentru că informația despre avion eu am primit-o înainte de ora 16.16, pe la 16.10, și am luat măsurile necesare. Am trimis la fața locului echipaje de salvare în primul rând, echipaje SMURD fiindcă important era să pe putem acorda asistență medicală prespitalicească până la sosire. Nu ne-am pus niciun moment problema că va fi o greutate în a găsi epava avionului”, a spus Ungur.
Acesta a recunoscut faptul că fără localnicii din Apuseni echipele de intervenție nu ar fi putut ajunge la locul accidentului.
„Fără oamenii din zonă ar fi fost imposibil să ajungem, ei ne-au călăuzit. Trebuie să recunoaștem, oamenii au ajuns primii”, a declarat șeful ISU Cluj.
Întrebat, în continuare, dacă s-au respectat procedurile în caz de accident aviatic, Ungur a spus că, din punctul de vedere al ISU Cluj, „da”.
„Noi am întocmit un raport din care reiese că au fost și anumite sincope, care sunt recunoscute, printre care faptul că a fost un loc incert, Cluj sau Alba, și poate ar fi trebuit să se meargă cu mai multe forțe de căutare. Avem nevoie de mașini speciale pentru munte, mașini grele, scurte, să ne ducă și vara și pe ploaie”, a conchis Dorin Ungur.
Un avion de mici dimensiuni de tip BN2 la bordul căruia se afla un echipaj medical a aterizat forțat, în 20 ianuarie, în Munții Apuseni, într-o zonă accidentată, la peste 1.400 de metri altitudine, la granița dintre județele Cluj și Alba.
În urma accidentului, și-au pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aurelia Ion și au fost răniți copilotul Răzvan Petrescu și patru medici – Radu Zamfir de la Spitalul Fundeni, Valentin Calu de la Spitalul Elias, Cătălin Pivniceru de la Spitalul „Sf. Maria” și Sorin Ianceu de la Spitalul Municipal din Beiuș, județul Bihor.
Echipa medicală din avion mergea de la București la Oradea, unde urma să preleveze ficatul de la un donator de peste 60 de ani care suferise un accident vascular cerebral.
Epava avionului și victimele au fost găsite de trei localnici, după căutări care au durat aproximativ cinci ore și la care au participat pompieri salvatori, jandarmi montani, polițiști, salvamontiști, angajați ai Parcului Național Munții Apuseni și localnici.
Pilotul Adrian Iovan a fost găsit încarcerat, iar studenta era în stop cardio-respirator, cu hipotermie severă, nemaiputând fi salvată.
Toate cele cinci persoane rănite în accidentul aviatic, care au suferit multiple fracturi și traumatisme, au fost internate la secția de terapie intensivă a Spitalului Județean de Urgență din Cluj-Napoca.
În 21 ianuarie, medicul Radu Zamfir a fost externat de la Spitalul Județean de Urgență (SJU) din Cluj, ajungând în Capitală la bordul unui avion de linie.
Ulterior, medicul a susținut o conferință de presă la Institutul Fundeni, el spunând că datorită lui Adrian Iovan sunt cinci oameni în viață, după ce aeronava a intrat în ceață, a pierdut înălțime, a pierdut un motor și apoi „ne-am recules”.