Șeful ISU: „Mi-am scris demisia, dar mi-a fost refuzată”
Ion Burlui, șeful ISU, a declarat că și-a scris demisia, însă i-a fost refuzată. „E un act încă deschis. Am preferat să îmi dau demisia tocmai ca să nu planeze suspiciunea pe oamenii care au lucrat în teren”, a spus șeful de la ISU.
Burlui a precizat că a vorbit cu medicul Radu Zamfir la scurt timp de la producerea accidentului aviatic, în urma căruia și-a pierdut viața pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion. „Am vorbit cu medicul la ora 16.06. Doctorul Radu Zamfir mi-a transmis repere geografice care se vedeau pe un ecran, nu coordonatele”, a declarat Ion Burlui.
Luni, în jurul ore 16, o aeronavă, pilotată de Adrian Iovan și de copilotul Răzvan Petrescu, s-a prăbușit în Beliș, județul Cluj. la bordul avionului se afla o echipă de medici alcătuită din 4 persoane: dr. Radu Zamfir – Spitalul Fundeni, dr. Valentin Calu – Spitalul Elias, dr. Sorin Ianceau – Spitalul Municipal Beiuș, dr. Cătălin Pivniceru – Spitalul Sf. Maria din București și Aurelia Ion, o studentă de la Institutul Medico-Mililar București.
Toate aceste personane efectuau o cursă București – Oradea pentru a preleva un ficat, ce urma să fie transplantat unei paciente de 62 de ani, din Pitești.
În urma accidentului două persoane și-au pierdut viața: pilotul Adrian Iovan și studenta Aura Ion.