Șeful Poliței Pantelimon, cercetat după ce ar fi luat 600 dolari de la un șofer prins băut la volan
Direcția Națională Anticorupție (DNA) susține că „există date și aspecte care conturează suspiciunea rezonabilă potrivit căreia inculpatul Șovar Alexandru-Adrian a primit, în luna iulie 2013, suma de 600 de dolari USD de la o persoană care era cercetată penal pentru comiterea infracțiunii de conducere a unui autoturism pe drumurile publice, sub influența băuturilor alcoolice”.
Banii au fost primiți pentru ca șeful Poliției Pantelimon-Ilfov să ajute persoana respectivă să obțină o soluție favorabilă în acel dosar penal, susțin anchetatorii.
Ulterior, tot în iulie 2013, Șovar, în sediul Poliției Pantelimon, i-a dat 300 de dolari unui subofițer din subordine, pentru a-l ajuta pe șoferul prins băut la volan.
Anul acesta, la 14 mai, șeful Poliției Pantelimon, în timpul unui dialog înregistrat ambiental, a luat ceasul de mână al subalternului – denunțător în această cauză – și a refuzat să-l restituie.
Procurorii precizează că în cazul lui Șovar, dacă acesta încalcă obligațiile ce îi revin în cadrul controlului judiciar, această măsură se poate înlocui cu arestul la domiciliu sau arestul preventiv.