Șeful Poliției Române a dispus verificări interne după acuzațiile mamei Luizei Melencu

Publicat: 30 09. 2019, 13:38

This browser does not support the video element.

„Cu privire la afirmațiile apărute în spațiul public, facem precizarea că șeful Poliției Române a dispus verificări interne cu privire la modul în care polițistul și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu. Verificările urmează să stabilească dacă într-adevăr așa s-a întâmplat”, a declarat Bogdan Ghebaur, purtător de cuvânt al Inspectoratului General al Poliției Române.

Monica Melencu, mama Luizei Melencu, a declarat, luni, că a fost obligată și amenințată de un comisar de poliție să dea probele biologice și cele de ADN la Institutul de Criminalistică, precizând că a vrut să se răzgândească, dar apoi a fost obligată să dea respectivele eșantioane.

„Am fost umiliți. Am fost umiliți. Nu sunt de acord cu ce se întâmplă aici, nu am fost de acord. Mi s-au spus niște reguli, când acest domn nu l-a lăsat pe acel domn care trebuia să ne ia testele să ne explice despre ce este vorba, pur și simplu, s-a înfuriat și a zis că mă ia cu forța. Am fost obligată, pur și simplu obligată. Am fost umiliți. Am fost forțată, pur și simplu, m-am răzgândit, nu am mai vrut să dau acest test. Nu-mi plac regulile care s-au pus aici, nu l-a lăsat să ne explice despre ce e vorba , acel comisar a luat foc și pur și simplu m-a amenințat”, a declarat Monica Melencu, la ieșirea de la sediul Institutului Național de Criminalistică.

Femeia a spus că i-au fost recoltate probele împotriva voinței sale.