Șeful Poliției Române Petre Tobă a declarat, joi, că Iulia Ionescu, dispărută în 12 februarie din Capitală, a mers în aceeași zi la Bacău, unde a petrecut noaptea, în gară, a fost apoi găzduită două nopți la mănăstirea Schitul Rarău și găsită sâmbătă de Poliție, în tren, întorcându-se la București.
Petre Tobă a prezentat, joi, într-o conferință de presă, traseul urmat de Iulia Ionescu, adolescenta de 12 ani, dispărută miercuri în Capitală, și găsită sâmbătă într-un tren în care a urcat la Suceava venind înapoi la București.
Astfel, Tobă a arătat că fata s-a despărțit de mama ei, miercuri, 12 februarie, la ora 11.59, la stația de metrou Eroilor, s-a deplasat în zona Piața Kogălniceanu, unde, la 13.44, și-a vândut telefonul mobil și mai multe bijuterii. Cu banii obținuți astfel, ea și-a cumpărat o fustă gri, o bluză închisă la culoare, un fular, o căciulă și un rucsac. Fata s-a schimbat de hainele pe care le avea pe ea, îmbrăcându-le pe cele noi și punându-le pe cele dintâi în rucsac.
Apoi, în intervalul 15.30 – 19.00, ea s-a deplasat la o autogară din Capitală și și-a cumpărat bilet pentru Bacău. La ora 19.00, ea se afla în microbuz în drum spre Bacău.
Între timp, în jurul orei 18.30, mama fetei a sesizat Secția 19 Poliție și au început căutările.
Fata a ajuns la 21.30 la o autogară din Bacău, aflată în apropierea gării, și și-a petrecut noaptea, până la 4.30, în gară. Apoi, a mers cu un taxi până la o altă autogară din Bacău, de unde, la ora 5.15, și-a cumpărat bilet pentru Câmpulung Moldovenesc, plecând la 9.00.
În jurul orei 14.30 a ajuns la Câmpulung Moldovenesc, de unde s-a deplasat, pe jos, către mănăstira Schitul Rarău. O mașină a mănăstirii, în care se deplasau doi călugări, a întâlnit-o pe drum, în jurul orei 17.30, și a dus-o la lăcașul de cult.
Iulia a fost cazată la mănăstire de pe 13 februarie, în jurul orei 18.00, până pe 15 februarie, singură în cameră, și a participat în acest interval la mai multe activități bisericești.
Vineri, 14 februarie, întrucât nu fuseseră obținute date care să ducă la găsirea fetei sau la clarificarea situației acesteia, fiind în continuare cercetate trei ipoteze (să fi fost victima unui accident, victima unei infracțiuni sau să fi plecat voluntar), la punctul de comandă de la Poliția Capitalei au fost aduși specialiști din Poliția Română, Departamentul de Informații și Protecție Internă (DIPI) și Serviciul Român de Informații (SRI).
Tot vineri, Poliția Română a contactat din nou Patriarhia pentru ca aceasta să transmită la mănăstiri semnalmentele fetei, „ceea ce s-a și întâmplat”, a spus Tobă.
Astfel, sâmbătă dimineață, în urma verificărilor repetate făcute de Poliție, dar și a circularelor de la Patriarhie, a apreciat Tobă, fata a părăsit mănăstirea fiind condusă de doi călugări la gara din Suceava, în jurul orei 13.00.
La 16.05 ea a fost urcată în tren de unul din călugări și, imediat după aceasta, i-a fost controlat biletul de un angajat CFR care nu a recunoscut-o, a precizat șeful Poliției Române.
El a arătat că polițiștii au stabilit că fata se urcase în trenul respectiv, s-au urcat în tren și au identificat-o, la ora 18.00 ea aflându-se în custodia Poliției. Totodată, polițiștii au fost cei care i-au adus la cunoștință conductorului de tren că pasagera este minora dispărută, a mai spus șeful Poliției.
Până a fost identificată, fata și-a schimbat hainele cumpărate din București în ziua dispariției cu cele pe care le avea în rucsac, a mai precizat Tobă.
Sâmbătă seară, după găsirea fetei, CFR Călători arăta într-un comunicat că aceasta a fost recunoscută de șeful de tren care a anunțat Poliția.
Cornel Grigoriciuc, șeful trenului în care a fost găsită Iulia Ionescu, a fost audiat, duminică, la Suceava, de un ofițer de poliție din Suceava, la solicitarea anchetatorilor bucureșteni care s-au ocupat de acest caz, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliția Suceava.
Șeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată și și-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la București. Acesta a mai spus că a anunțat Poliția la 112 după ce a recunoscut-o pe fată, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliției Transporturi, aflată în trenul respectiv.
Fata avea bilet pe ruta Suceava – București, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, șeful Poliției Transporturi Feroviare Suceava.
Patriarhia Română a transmis, sâmbătă seară, că Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților infirmă că fata ar fi fost găzduită la o mănăstire din județul Suceava, după ce s-au făcut verificări și după ce și Poliția a căutat-o la toate mănăstirile din județ.
Anchetatorii i-au audiat, în noaptea de duminică spre luni, pe călugării de la mănăstirea Sihăstria Rarău, aceștia recunoscând că Iulia Ionescu a stat o noapte la ei, au declarat, luni, pentru MEDIAFAX surse judiciare.
Într-un comunicat remis luni agenției MEDIAFAX, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților a prezentat declarația starețului mănăstirii Sihăstria Rarău, părintele Haralambie, referitor la găzduirea Iuliei Ionescu.
Astfel, potrivit starețului, vineri, 14 februarie, în jurul orelor 18.00, Iulia a fost găsită în calitate de pelerin la jumătatea drumului de opt kilometri dintre Câmpulung și mănăstirea Sihăstria Rarău, de mașina stăreției, care a luat-o până la mănăstire. Acolo a dorit să vorbească cu duhovnicul mănăstirii, părintele Ioan.
În momentul în care a fost identificată, prima intenție a conducerii mănăstirii a fost de a anunța organismele abilitate, dar tânăra a refuzat categoric acest lucru, devenind agitată, a precizat sursa citată.
„În fața refuzului categoric al tinerei adolescente, aflată într-o stare de agitație, starețul și duhovnicul mănăstirii au hotărât să o găzduiască peste noapte, având în vedere orele târzii și urmând ca a doua zi să o conducă la primul tren direct spre București din municipiul Suceava în jurul orelor prânzului (12.00 – 14.00). În fața acestei decizii, adolescenta s-a mai liniștit, a spus că îi pare rău că a făcut acest gest și a acceptat ca a doua zi să se întoarcă acasă, menționând permanent că nu dorește să fie preluată de poliție”, a mai spus Arhiepiscopia Sucevei, citând declarația starețului.
Conducerea mănăstirii Sihăstria Rarău a mai menționat că adolescenta a fost permanent îmbrăcată în haine de culoare gri, cu o eșarfă colorată.
Călugărul de la Sihăstria Rarău care a condus-o pe Iulia la tren s-a întâlnit pe peronul gării Suceava cu o călugăriță de la o mănăstire din județ, cu care a intrat într-un dialog pentru câteva minute, astfel că s-a creat o confuzie crezându-se că fata era îmbrăcată în haine monahale.
Conducerea mănăstirii Sihăstria Rarău a mai precizat că eleva din București a ajuns la mănăstire după verificările Poliției Județului Suceava și ale Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților și a ales să informeze Poliția după plecarea fetei, ținând cont în primul rând de starea de panică a adolescentei, de refuzul categoric al acesteia de a fi preluată de către organismele abilitate și de promisiunea ei fermă că dorește să se întoarcă la familie în București.