Prima pagină » Știri » Șeful Poliției Rutiere Cluj, trimis în judecată pentru fals și înșelăciune

Șeful Poliției Rutiere Cluj, trimis în judecată pentru fals și înșelăciune

Șeful Poliției Rutiere Cluj, trimis în judecată pentru fals și înșelăciune
Șeful Poliției Rutiere Cluj, Alexandru Mureșan, a fost suspendat din funcție, fiind pus la dispoziția Poliției Județene, după ca a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curții de Apel Cluj pentru mai multe infracțiuni, printre care uz de fals, înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale.

Șeful Poliției Rutiere Cluj, Alexandru Mureșan, a fost suspendat din funcție, fiind pus la dispoziția Poliției Județene, după ca a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului Curții de Apel Cluj pentru mai multe infracțiuni, printre care uz de fals, înșelăciune și fals în înscrisuri oficiale.

Alexandru Mureșan a fost trimis în judecată de Parchetul Curții de Apel Cluj pentru mai multe infracțiuni, printre care uz de fals, înșelăciune, fals în înscrisuri oficiale, el fiind pus la dispoziția Inspectoratului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Curții de Apel Cluj, Sebastian Dobrescu, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că Alexandru Mureșan a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni de fals, două de înșelăciune, două de fals în înscrisuri oficiale și alte infracțiuni.

Dosarul a fost înaintat Curții de Apel Cluj.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Cluj, Adnana Ilieș, a declarat corespondentului MEDIAFAX că, în urma unei comunicări a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, primită în 17 iunie, după punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a lui Mureșan, șeful Poliției Județene Cluj a emis o dispoziție privind punerea la dispoziție a ofițerului.

„Pe perioada punerii la dispoziție, Alexandru Mureșan execută sarcini și îndatoriri dispuse de șeful IPJ, lucrând la serviciul cabinet”, a spus Adnana Ilieș.

Funcția de șef al Serviciu Rutier este vacantă până la ocuparea postului prin concurs.

Presa a relatat, citând surse judiciare, că Mureșan este acuzat, printre altele, că a încasat compensații acordate de Ministerul de Interne pentru plata chiriei, în condițiile în care acesta deține o locuință în municipiul Cluj Napoca.

Comandantul Poliției Județene Cluj, Ioan Păcurar, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, referitor la informația potrivit căreia Mureșan ar fi decontat ilegal contravaloarea chiriei, deși are locuință, că, din punctul de vedere al IPJ, chiria a fost decontată legal.

„Întotdeauna există o comisie, Mureșan a adus documente, comisia le-a analizat și a acordat chirie în mod perfect legal”, a spus Păcurar.

Pe de altă parte, Alexandru Mureșan a refuzat să comenteze acuzațiile care i se aduc.

Alexandru Mureșan a fost șef al Serviciului Poliției Rutiere Cluj în perioada 2005-2011, iar din 2011 și până în februarie 2013 a fost adjunctul șefului Poliției Județene Cluj. În luna februarie a acestui an, Mureșan și-a reluat postul de șef al Poliției Rutiere Cluj.

Conform presei locale, numele lui Mureșan a fost legat de scandalul privind tratamentul de care a beneficiat omul de afaceri Călin Stoia, arestat pentru fapte de corupție alături de fostul primar Sorin Apostu, în timp ce se afla în arestul Poliției Cluj Cluj.

Astfel, la sfârșitul anului 2011, omul de afaceri Călin Stoia a fost filmat de reporterii unui ziar în spitalul Clinic de Recuperare din Cluj-Napoca, unde se presupunea că face tratament, în condițiile în care IPJ Cluj susținea că Stoia solicitase un consult medical.

Atunci, într-un comunicat al IPJ Cluj se arăta că arestatul preventiv Călin Stoia solicitase un consult medical, medicul unității recomandând efectuarea de investigații medicale de specialitate. Conform polițiștilor, în aceste condiții, Stoia era escortat zilnic la Spitalul Clinic de Recuperare din municipiul Cluj-Napoca și supravegheat în permanență de către un polițist din cadrul Centrului de Reținere și Arestare Preventivă în ținută civilă, pe toată durata desfășurării tratamentului.

La rândul său, șeful IPJ Cluj, Ioan Păcurar, declara, la vremea respectivă, că nu știa nimic despre tratamentul de care beneficia Stoia.

În schimb, Direcția Națională Anticorupție susținea că IPJ Cluj nu a informat DNA că omul de afaceri Călin Stoia, arestat pentru corupție, ar avea nevoie de tratament medical, administrația locului de deținere fiind obligată să comunice de îndată procurorului dacă acuzatul suferă de o boală netratabilă în rețeaua ANP.

Ulterior, reprezentanții Poliției Cluj susțineau că membrii conducerii Serviciului Teritorial Cluj al DNA au fost informați telefonic de către șeful Centrului de Reținere și Arestare Preventivă Cluj despre faptul că omul de afaceri Călin Stoia avea nevoie de investigații medicale complexe.

Ca urmare, ofițeri ai Corpului de Control din cadrul IGPR au început verificări la Inspectoratul de Poliție Cluj, în cazul tratamentului medical de care beneficiază omul de afaceri Călin Stoia. În urma verificărilor, IGPR a dispus ca trei ofițeri cu funcții de conducere în Poliția Județeană Cluj și doi agenți de Poliție să fie cercetați prealabil pentru nereguli privind procedura de transfer pentru tratament a omului de afaceri Călin Stoia.

Pe de altă parte, Mureșan a fost cercetat de DNA în urma unor acuzații de corupție lansate de patronul unei firme de pază. În acest caz, s-a decis neînceperea urmăririi penale.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Celebrul fotbalist la Steaua a ajuns boschetar: ”N-are casă, doarme pe străzi”
Prosport.ro
FOTO. Gafă vestimentară fără precedent! Ce a pățit vedeta a pus-o într-o ipostază mai mult decât jenantă
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Ce se întâmplă doctore
Cât de mult s-a schimbat Elena Băsescu! Nu o mai recunoști! Cum arată acum, la 45 de ani
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Decembrie: Începe o nouă sesiune Rabla 2025. Câți bani primești pentru o mașină nouă
Descopera.ro
Cele mai periculoase locuri de pe Pământ!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Teoria atașamentului: De ce modul în care am fost iubiți în copilărie ne decide relațiile din prezent?