Șeful Secției DN Botoșani, bănuit că își face vilă cu resursele CNADNR, a fost suspendat din funcție
CNANDR îl cercetează disciplinar pe șeful Secției de Drumuri Naționale (SDN) Botoșani, Viorel Jacrețchi, suspendat din funcție pe perioada verificărilor, acesta fiind bănuit că folosește resursele companiei pentru construcția unei vile, în urma unui material difuzat de Știrile PRO TV.
„Conducerea CNADNR SA a înființat o Comisie de analiză și cercetare disciplinară privind activitățile desfășurate de persoana acuzată în materialele difuzate de presă. De asemenea, informăm că pe perioada cercetării disciplinare, s-a dispus suspendarea din funcție a domnului Viorel Jacretchi, urmând ca măsurile să fie luate în urma Raportului emis de Comisia de Disciplină”, se arată într-un anunț al Companiei de Drumuri.
În urmă cu o săptămână, reporterii PRO TV au surprins o mașină a Secției de Drumuri Naționale Botoșani în timp ce aducea patru muncitori la o casă în construcție din localitatea Tulbureni.
Vila îi aparține lui Zacrețchi, șeful filialei locale de la compania Drumuri Naționale, iar terenul este trecut în declarația sa de avere.
În următoarele două zile, pe șantier a apărut șeful de la Drumuri Naționale Botoșani, însoțit de mai mulți muncitori pe care i-a luat din fața instituției de stat pe care o conduce.
Câteva zile mai târziu, directorul a primit, în fața vilei, un camion care descărca pietriș, care aparține unei firme din județul Suceava. La sfârșitul anului trecut, aceasta a încheiat un contract cu Drumuri Naționale Botoșani pentru achiziția a 3.600 tone de balast, relatează Știrile Pro TV.
Jacrețchi a recunoscut că cel puțin unul dintre muncitori este angajatul său, dar a susținut că acesta ar fi în concediu, refuzând însă să demonstreze acest lucru, potrivit sursei citate.