Seiful furat săptămână trecută din sediul firmei Cardinal Motors Ploiești a fost găsit
Seiful furat la mijlocul săptămânii trecute din sediul showroom-ul firmei Cardinal Motors Ploiești a fost găsit, marți, de către polițiștii Secției 3 din Ploiești pe un câmp din zona de vest a orașului, a anunțat, marți, firma. Din seif au fost recuperate toate hârtiile care erau depozitate, mai puțin suma de bani. Potrivit Cardinal Motors, poliția a declarat că accesul la bani s-a făcut prin spargerea peretului din spate al seifului.
Un incident similar s-a petrecut în urmă cu aproape o lună, când patru persoane, mascate cu cagule, au spart reprezentanța auto Iveco din zona de nord a municipiului Râmnicu Vâlcea, l-au bătut pe paznic și au furat patru laptop-uri și seiful, pe care însă l-au abandonat după ce s-a declanșat alarma unității. Potrivit polițiștilor, cei patru au încercat, inițial, să spargă un showroom aparținând Hyundai, dar, pentru că nu au reușit, hoții au sărit gardul la reprezentanța Iveco, aflată în apropiere.
Câteva zile mai târziu, reprezentanța Ford din Pitești, situată la intrarea în municipiu dinspre București, a fost spartă de cel puțin doi indivizi care au furat casa de bani în care erau 7.000 de lei noi, pe care au transportat-o cu un cărucior, ieșind apoi pe ușa clădirii.