Semnalul de alarmă al medicului Oancea: Dacă ne menținem la 4.000 de cazuri, săptămâna aceasta vom fi nevoiți să alegem dintre pacienți
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara, Cristian Oancea, atrage atenția asupra faptului că dacă numărul de cazuri de coronavirus raportate zilnic vor continua să se mențină la 4.000, atunci spitalele vor fi pline, iar medicii vor trebui să aleagă pe care dintre pacienți să-i trateze.
La „Victor Babeș” nu mai sunt locuri, iar pacienții care necesitau îngrijiri la ATI au fost transferați la Arad, a precizat medicul Oancea.
„Noi nu mai avem locuri, am dus la Arad pacienții care necesitau terapie intensivă. Practis sistemul este pus sub presiune și am ajuns la aproape de maxim, inclusiv cu paturile de interne. Dacă nu ne vom trezi în al 13-lea ceas, nu știm unde o să ajungem. Nu mai avem cu ce să facem față în acest moment”, a declarat Cristian Oancea la Digi24.
Medicul a precizat că spitalele se confruntă cu problema creării de circuite, în vederea siguranței persoanelor care suferă de alte boli în afară de COvid-19. „Dacă o unitate sanitară are o singură secție de terapie intensivă, chiar dacă ai vrea să faci o parte doar pentru pacienții Covid, nu poți avea circuite sigure pentru ceilalți”, a declarat managerul de spital.
Medicul Oancea: Lumea trebuie să conștientizeze că dacă ne menținem pe 4.000 de cazuri, săptămâna asta vom fi plini
Managerul Spitalului „Victor Babeș” din Timișoara a confirmat ipoteza potrivit căreia creșterea accelerată a cazurilor de coronavirus ar putea să ne aducă în situația în care medicii să aleagă pe cine tratează între doi pacienți, pentru că nu mai există locuri în spitale: „De săptămna asta, într-adevăr acolo se va ajunge”, a spus medicul Oancea.
„În acest moment, capacitatea e la maxim. Dacă mai avem azi cazuri de terapie intensivă nu știm unde să le trimitem. Ne trebuie soluții rapide de la o zi la alta. Lumea trebuie să conștientizeze că dacă ne menținem pe 4.000 de cazuri, săptămâna asta vom fi plini, vom ajunge în situția în care tebuie să alegem pacienții”, a precizat dr. Oancea.
Medicul a reamintit că purtatul măștilor de protecție este important:
„Purtatul măștii ne poate salva viața. Chiar dacă nu credem, haideți să ne protejăm familia și priietenii”, a declarat medicul Oancea.