Senat: Comisia economică a amânat raportul pe Legea lui Dragnea asupra sancționării dublului standard
Membri din Comisia economică, precum Daniel Zamfir, Adrian Țuțuianu sau Romulus Bulacu au afirmat că deși la nivelul Directivei Europene există un set de pricipii, nu este vorba despre nimic clar.
Reprezentantul ANPC a anunțat, în cadrul dezbaterilor de marți, modificările pe care intenționează să le aducă proiectului de lege.
Acesta propune ca la articolul 2 termenul „persoane fizice” să fie înlocuit cu „persoane fizice autorizate”. De asemenea, după „produse agroalimentare”, este introdusă și categoria „produse nealimentare”.
La articolul Art. 4 este propusă înlocuirea expresia „atrage răspunderea civilă contravențională, sau penală după caz” cu „și atrage răspunderea convențională”, având în vedere competența Autorității în ceea ce privește doar contravenția, nu și infracțiunile.
La articolul 5 ar fi înlocuit termenul „fasificate supuse dublului standard” cu „la care s-a constatat dublul standard” și termenul „autorizația de funcționare a comerciantului” cu „prestator de servicii”.
De asemenea, la același articol 5 alin. 1 este propusă introducerea prevederii „în cazul domeniilor financiar bancare, nu există cifră de afaceri la care să se aplice amenda, ci doar o totalitate de venituri pe care aceștia le obțin”.
Proiectul de lege inițiat de Liviu Dragnea prevede sancționarea celor care vând produse sau servicii „falsificate supuse dublului standard” cu amendă de maxim 4% din cifra de afaceri. În caz de abatere repetată se suspendă autorizația de funcționare a comerciantului pe 6 luni.
Prevederile proiectului de lege se aplică tuturor persoanelor fizice și juridice care desfășoară relații comerciale cu produse de larg consum, produse agroalimentare, carburanți, servicii de telefonie și internet, servicii finaciare, servicii turistice, indiferent de forma de comerț.
De asemenea, potrivit inițiativei, produsele supuse dublului standard vor fi confiscate și retrase de la vânzare.
„În sensul prezentei legi, prin dublu standard de calitate a produselor sau serviciilor pentru consumatori se înțelege producerea si comercializarea unui produs/serviciu ca fiind identic cu aceleași produs vândut în alte state membre, în condițiile în care, în realitate, respectivul produs are în mod semnificativ o compoziție sau caracteristici diferite nejustificate”, arată proiectul.
Potrivit inițiativei legislative, comercializarea produselor si serviciilor pentru consumatori cu standarde duble de calitate „constituie o practică înșelătoare și atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală după caz”.
Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor ar urma să fie făcute de Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului (ANPC) și după caz Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor.
Conform documentului, ANPC va recolta probe în vederea efectuării analizelor de laborator pentru produsele susceptibile de dublu standard.
„Prezenta lege are ca obiect stabilirea cadrului juridic de constatare a dublului standard la produsele si serviciile catre consumatori în vederea protejării intereselor consumatorilor în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE)nr.1169/2011 al Parlamentului European și al Consiliului din 25 octombrie 2011 privind informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1924/2006 și (CE) nr. 1925/2006 ale Parlamentului European și ale Consiliului și de abrogare a Directivei 87/250/CEE a Comisiei, a Directivei 90/496/CEE a Consiliului, a Directivei 1999/10/CE a Comisiei, a Directivei 2000/13/CE a Parlamentului European și a Consiliului, a Directivelor 2002/67/CE și 2008/5/CE ale Comisiei și a Regulamentului (CE) nr. 608/2004 al Comisiei, a Directivei 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale,Directiva 2011/83/UE privind drepturile consumatorilor”, arată articolul 1 al proiectului.
Senatul este prim for sesizat pe proiectul de lege, dezicională fiind Camera Deputaților.