Senator PNL: Dacă mântuirea ar consta doar într-o catedrală, toată țara ar fi o mare construcție
Marius Pașcan a publicat, marți, pe o rețea de socializare un material intitulat „Ridicați Catedrala Mântuirii în sufletul acestui neam, nu în afara sa!”, în care susține că mântuirea sau demnitatea unui neam nu rezidă într-o catedrală, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Senatorul arată că a „parcurs mâhnit” Pastorala de Crăciun a Patriarhului Daniel, care a îndemnat credincioșii să contribuie mai mult la construirea Catedralei Mântuirii Neamului, ca „o necesitate practică și un simbol al demnității noastre naționale”, chiar după ce a „invocat just” realitatea „lumii secularizate de astăzi, în care primează agonisirea de bunuri materiale trecătoare și individualismul egoist, în detrimentul cultivării virtuților creștine, ca iubirea de Dumnezeu și de aproape, sfințenia și smerenia”.
„În opinia mea, mântuirea sau demnitatea unui neam nu rezidă într-o catedrală care e, finalmente, tot un bun material trecător. Ci mântuirea constă în înălțarea către divin, în desăvârșirea spirituală a sufletului omenesc, oferit drept ofrandă iubirii și lui Dumnezeu, faptelor bune, credinței, căinței, sfințeniei și smereniei, rugăciunii și nicidecum aservirii spirituale confuze la construcții fastuoase și opulente, ridicate prin forța unor «necesități practice» discutabile, pe sărăcia, necazurile și disperările unui popor. (…) Dacă mântuirea ar consta doar într-o catedrală, toată țara ar fi o mare construcție, cu preoții diriginți de șantier iar credincioșii toți «calfe și zidari». Mântuirea nu poate fi egală vreunei arhitecturi a intereselor pur materiale, chiar dacă acestea sunt ambalate duhovnicesc”, afirmă senatorul.
Potrivit lui Pașcan, astfel de „confuzii răspândite nevrednic” șubrezesc și denaturează virtuțile creștine, în loc să le consolideze, și „sleiesc credința tocmai de forța sa vitală, ideală, metafizică”.
Acesta apreciază că mântuirea și demnitatea unui neam „pot fi independente de catedrale, ca însemne materiale perisabile ale trecerii noastre prin această lume”, dar sunt indisolubil și intrinsec legate de credință, iubire și de faptele bune ale tuturor.
„Ridicați, așadar, catedrale ale mântuirii neamului în sufletele creștinilor acestui popor, iar aici își vor afla refugiul și alinarea toți cei rătăciți, flămânzi, disperați și necăjiți. Câtă vreme pledați pentru cultivarea virtuților creștine, nu îndemnați credincioșii să-și rupă din sărăcie pentru construirea mereu a altor bunuri materiale pizmuitoare”, mai arată senatorul.
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române (BOR), PF Daniel, a îndeamnat în Pastorala de Crăciun „să oferim celor din jurul nostru daruri și semne ale bucuriei”, sperând totodată că valorile creștine „ne vor ajuta (…) să contribuim mai mult la construirea Catedralei Mânturii Neamului”.
Ela Giurgea, corespondenti@mediafax.ro