Senator USR, despre suspectul recidivist din Constituției: PSD are mâinile pătate de sânge
„PSD are încă o dată mâinile pătate de sânge. Poliția Capitalei anunță azi că unul dintre cei doi suspecți reținuți în cazul crimei din Piața Constituției este eliberat în baza Legii recursului compensatoriu înainte de termen și se afla în detenție pentru comiterea unei crime în anul 2008.”, a afirmat senarorul USR George Dircă, vineri, printr-o postare pe Facebook.
Senatorul USR a subliniat că în timpul dezbaterii Legii recursului compensatoriu, formațiunea din care face parte a avertizat inițiatorii că pun societatea în pericol, însă coaliția PSD-ALDE a preferat sacrificarea cetățenilor.
„În timpul dezbaterilor am atenționat inițiatorii acestei legi de consecințele deosebit de periculoase la care sunt expuși cetățenii prin eliberera celor 20.000 de deținuți extrem de periculoși. PSD și ALDE au ignorat avertismentele noastre și au preferat sacrificarea siguranței cetățenilor în schimbul eliberării politicienilor corupți la pachet cu infractori deosebit de periculoși.”, a mai spus Dircă.
„Îndrăznește să crezi că PSD îți vrea binele!”, a conchis senatorul USR.
Unul dintre suspecții în cazul crimei produse duminică în Piața Constituției a fost condamnat pentru o altă crimă și a fost eliberat mai devreme, respectiv anul trecut, în baza recursului compensatoriu, au declarat pentru Mediafax surse din Poliție.
Surse din Poliție au declarat, pentru Mediafax, că în urmă cu 10 ani, mai multe persoane din cercul de suspecți pe care-l are Poliția în cazul crimei din Piața Constituției au participat la un omor în cartierul Tei-Toboc, iar unul dintre aceștia, condamnat pentru complicitate la omor, a fost eliberat mai devreme, anul trecut, în baza recursului compensatoriu.
Măsurile vin în urma unei încăierari de duminică noaptea, din Piața Constituției, când mai multe persoane s-au bătut cu bâte și săbii.
Un bărbat a murit și un altul a fost rănit în urma conflictului, cazul fiind investigat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și de Serviciul Omoruri.