Senator USR: Măsurile propuse de ministrul Justiției vin foarte târziu. Noi am cerut încă de anul trecut aborgarea legii recursului compensatoriu
„Măsurile propuse de ministrul Justiției vin foarte târziu. Noi am cerut încă de anul trecut aborgarea legii recursului compensatoriu. Proiectul de lege și acum cred că se află în comisie la camera decizională, inițial a fost respins. Din păcate, noi am prevăzut încă de la început acest rezultat nefast al recursului compensatoriu. Viclenie, practic, de care PSD-ALDE au dat dovadă plecând de la o decizie a Curții Europene a Drepturilor Omului, au aplicat această măsură a recursului compensatoriu către toți deținuții cazați în spațiile de cazare din penitenciare, deși doar 20% dintre acestea sunt neconforme și nu îndeplinesc acele criterii. Deci practic din dorința de a elibera marii corupți au generat această lege și au ignorat acest efect pe care noi l-am prezentat în cadrul discuțiilor din Comisie”, a declarat pentru MEDIAFAX, senatorul USR George Dircă.
Senatorul a mai declarat că este târziu pentru abrogarea acestei legi deoarece aproape 18.000 de deținuți au fost deja eliberați din închisoare.
„În acest moment din păcate este tardiv pentru că iată au fost eliberați aproape 18.000 spunea ultima statistică dintre care 10% deja s-au reîntors în închisoare, deci sunt considerați recidiviști pentru că au fost condamnați definitiv pentru cei care încă sunt în cursul urmăririi penale sau în faza de judecată, nu putem spune că sunt recidiviști, dar probabil că sunt mulți și în această situație. În România din păcate statisticile sunt din punctul meu de vedere îngrijorătoare astfel că au loc 3 cazuri de viol pe zi, aproximativ 200.00o mii de femei sunt abuzate sexual în fiecare an și din păcate 70% dintre cei condamnați pentru abuzuri sexuale recidivează. Ăsta este și motivul pentru care am fost inițiator alături de alți colegi ale legii privind registrul abuzatorilor sexuali astfel încât persoane cu probleme și cu astfel de deviații să nu mai poată fi în aproprierea unor persoane vulnerabile”, a adăugat Dircă.
El a afirmat că a încercat să introducă acest registru pentru a proteja persoanele vulnerabile.
„Pe de o parte, noi am cerut abrogarea legii și ea a fost respinsă și acum zace într-unul dintre sertarele Camere Decizionale, iar pe de altă parte am încercat să introducem acest registru pentru a proteja persoanele vulerabile care pot deveni victimele unor agresiuni. Sunt foarte multe probleme de discutat aici în România, mai există o lege a protecție victimelor în cazul infracțiunilor domestice. Și acolo avem mari probleme pentru că de cele mai multe ori, aceste victime sunt femei, iar pentru ele în țară nu există centre unde să apeleze în cazuri de urgență. Și iată că de cele mai multe ori, acele persoane sunt obligate să se întoarcă în domiciliul conjugal și să stea cu abuzatorul în același pat și în aceeași cameră. Sunt foarte multe disfuncționalități, sunt lucruri foarte multe care ar trebui schimbate aici și mai multă atenție acordată acestui fenomen. O statistică recentă a Uniunii Europene arăta că 55% dintre persoanele intervievate din România consideră că în cazul unei agresiuni sexuale și victima totuși a avut o vină. Până nu scăpăm de această mentalitate și până nu înțelegem modul foarte grav în care aceste abuzuri afectează viața victimelor, din păcate nu vom putea face mare lucru”, a spus senatorul.
Senatorul USR consideră că legea trebuie abrogată în totalitate.
„Au fost mai multe propuneri avansate, dar cel mai important este că această lege trebuie abrogată în totatlitate. Acum că mărim pedepse, degeaba mărim pedepse dacă eliberăm după 1 an de detenție care reprezintă 9 luni calendaristice. În primul rând trebuie să abrogăm această lege nefastă, pentru că așa urmează ca și alți deținuți să fie eliberați din închisoare”, a conchis George Dircă.
Ministrul Justiției, Ana Birchall, a anunțat, joi, că a inițiat un proiect de ordonanță de urgență pentru modificarea unor acte normative prin care se propun pedepse mai mari pentru infracțiuni contra persoanei și înăsprirea condițiilor pentru eliberare condiționată.
Ministerul Justiției propune o pedeapsă de la 2 la 8 ani pentru răpirea de persoane, iar dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 18 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
În plus, se consideră lipsire de libertate și fapta comisă asupra unui copil cu vârsta de până la 2 ani.
Ministerul Justiției vrea și înăsprirea condițiilor de eliberare condiționată. Astfel, acestea vor trebui îndeplinite cumulativ, în cazul în care cel condamnat să fie eliberat din pușcărie mai devreme.
Potrivit proiectului de OUG, în cazul condamnatului care a împlinit vârsta de 65 de ani, se poate dispune liberarea condiționată, după executarea efectivă a jumătate din durata pedepsei, în cazul închisorii ce nu depășește 10 ani, sau a cel puțin două treimi din durata pedepsei, în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute în alin. (1) lit. b) – d).”
Totodată, pentru toate cazurile de eliberare condiționată nu se poate dispune această măsură „dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită, sau în cazul pluralității de infracțiuni, pentru una din infracțiunile săvârșite, este de 10 ani sau mai mare, decât după executarea efectivă a cinci șesimi din durata pedepsei.”
În ceea ce privește percheziția domiciliară, aceasta va putea fi dispusă la orice oră, chiar și noaptea, în caz de flagrant.