Senatorii au decis ca parlamentarii să aibă acces la informațiile clasificate,fără certificat ORNISS
Senatorii au adoptat, miercuri, un amendament la cererea de reexaminare a completării la Legea 182/2002, privind protecția informațiilor clasificate, acordând astfel acces liber parlamentarilor la informațiile clasificate, fără ca aceștia să aibă obligația de a avea cerificat ORNISS.
Cererea de reexaminare, trimisă de președintele interimar Nicolae Văcăroiu în data de 2 mai 2007, preciza că legea, în varianta adoptată de Camera Deputaților, în calitate de Cameră decizională, nu respectă reglementările NATO și UE în materie și că nu există nicio garanție a protecției informațiilor clasificate.
Senatorii din Comisiile de apărare și juridică au adoptat, în urma dezbaterilor pe cererea de reexaminare, un amendament, propus de senatorul PSD Șerban Nicolae, care, prin conținut, păstrează prevederile legale adoptate anterior de Legislativ și nu rezolvă aspectul semnalat în cererea de reexaminare de către Nicolae Văcăroiu.
Astfel, potrivit textului votat de comisii, senatorii și deputații au acces la datele clasificate, în baza unor proceduri interne ale Parlamentului, avizate de ORNISS, și după ce au luat la cunoștință responsabilitățile ce le revin și au semnat un angajament scris de păstrare a secretelor de stat și de serviciu.
Amendamentul senatorului Șerban Nicolae aduce o singură modificare la forma inițială a legii, și anume eliminarea frazei: "avizate de ORNISS, ca instituție cu autoritate la nivel național în domeniul securității, informațiilor clasificate, cu respectarea principiului necesitatea de a cunoaște". (Mediafax)