Senatorul Daniel Zamfir îi solicită premierului Florin Cîțu „să renunțe la conturile off-shore”
Senatorul PSD Daniel Zamfir îi cere premierului Florin Cîțu „să renunțe la conturile off-shore și să-și transfere banii în băncile din România pentru a plăti impozit statului”. Potrivit parlamentarului, șeful Executivului are sume importante de bani în conturi off-shore.
„I-am cerut lui Florin Cîțu să-și aducă banii din conturile off-shore”
Senatorul social democrat Daniel Zamfir i-a solicitat public premierului Florin Cîțu să ofere informații despre conturile bancare. Parlamentarul PSD susține că prim-ministrul are bani în conturi off-shore pentru care nu plătește impozit statului român.
„Încă din momentul investirii în funcția de ministru de finanțe, i-am cerut lui Florin Cîțu să-și aducă banii din conturile off-shore ca să plătească impozit statului, așa cum fac toți cetățenii corecți din țara asta. N-a făcut-o. A și fugit de subiect cât a putut. Îi cer din nou, public, primului ministru, Florin Cîțu, să-și transfere sumele uriașe din conturile off-shore în băncile din România, la vedere, să plătească impozitul cuvenit! Cât tupeu să ai să năvălești cu ANAF-ul peste oameni și companii romanești, în timp ce tu iți ții sute de mii de euro la adăpost, fără să plătești impozit?”, a scris, pe Facebook, senatorul PSD, Daniel Zamfir
Florin Cîțu: Bugetul pentru 2021 întârzie puțin, aștept propuneri de reforme privind companiile de stat de la miniștri
Premierul Florin Cîţu spune că adoptarea proiectului legii bugetului de stat în Guvern va mai întârzia câteva zile, pentru că aşteaptă de la miniştri propuneri de reforme privind companiile de stat. Cîțu a precizat că în cazul în care nu se vor propune soluţii, acestea vor fi forţate prin limitele din buget.
Subvenţiile sau cheltuielile care se duc către anumite sectoare din sectorul public în 2021 trebuie să fie legate de reforme, a spus premierul. Reamintim că la începutul lunii ianuarie ministrul Economiei Claudiu Năsui a făcut o serie de declarații cu privire la cheltuielile nejustificate ale mai multor companii de stat. Plafonarea salariilor din instituţiile aşa-zis autofinanţate la nivelul încasat de preşedintele României este un criteriu de bun simţ, a spus ăsui la acel moment.
Florin Cîțu: Nu se duce niciun ban către niciun sector dacă nu văd reforme!
“Bugetul pentru 2021 întârzie puţin, pentru că eu am cerut un lucru foarte important şi nu dau înapoi de la acest lucru. Am spus foarte clar, nu se duce niciun ban către niciun sector dacă nu văd aceste reforme. Aştept să văd reforme care vin, vom forţa aceste reforme, dacă nu, prin limitele din buget, dar este anul reformelor 2021. Dacă nu facem acest lucru, vom continua să aruncăm bani buni în companii de stat care doar fac pierderi şi vor câştiga doar şmecherii”, a afirmat luni Cîţu potrvit Agerpres.
Întrebat ce înseamnă că bugetul întârzie puţin, el a explicat: “Întârzie puţin, adică nu o să fie adoptat mâine în şedinţa de Guvern, s-ar putea să fie adoptat săptămâna aceasta sau în prima zi săptămâna viitoare, dar va fi în zilele următoare, deci nu o să fie mâine”.