Senatorul PNL Florin Cîțu cere clarificări despre FSDI
„Având în vedere domeniul de activitate astăzi o sa le cer oficial ASF si BNR să clarifice dacă FSDI are nevoie de autorizație pentru funcționare. Este un jaf? Nu încă. Are potențial. Acum este o găinărie. Încă o insignă pe care Dragnea să și-o pună în piept și să se laude cu ea. Atât. Eurostat- de ce este nevoie de acordul acestei instituții? Pentru că intenția acestui fond este să subvenționeze direct statul companiile cu pierderi și să nu fie România acuzată de ajutor de stat. În plus, dacă le finanțează în cadrul FSDI nu mai apar în buget și astfel scade deficitul bugetar. De aceea FSDI avea la început 98 de companii. A intervenit Eurostat și de la Senat legea a plecat cu 23 de companii. La Camera Deputaților au mai adăugat 10 (s-au mai lipit câțiva baroni locali) și acum are 33 de companii. Să fie foarte clar, Eurostat nu a dat niciun răspuns oficial până acum și nici nu a fost notificată că deputații au mai bagat 10 companii în acest fond”, a susținut Cîțu pe pagina sa de Facebook.
Partidul Național Liberal a anunțat că va sesiza CCR pentru proiectul de lege al înființării Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, „cel mai mare tun care se pregătește patrimoniului de stat din ultimii ani”, a anunțat, miercuri, deputatul PNL raluca Turcan.
„PNL va sesiza Curtea Constituțională a României pe Legea prin care astăzi PSD-ALDE au dat cea mai puternică lovitură economiei naționale românești, prin înființarea așa-zisului Fond Suveran de Dezvoltare și Investiții. Este cel mai mare tun care se pregătește patrimoniului de stat din ultimii ani!”, a susținut Raluca Turcan pe pagina sa de Facebook.
Camera Deputaților a adoptat, miercuri, în calitate de cameră decizională, proiectul de lege privind înființarea Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții, cu cu 174 de voturi „pentru”, 98 de voturi „împotrivă” și trei abțineri.