Senatorul PSD Sorin Bota cere demiterea „de urgență” a directorului general al CNADNR, parlamentarul afirmând că „este inadmisibil ca PDL, prin vectorii săi de comunicare, să critice modul în care s-a intervenit pe drumurile naționale din zona montană în aceste zile cu ninsoare”.
„Directorul general al CNADNR trebuie demis de urgență urmare a bâlbâielii cu care a gestionat primul lui eveniment național de anvergură. Este inadmisibil ca PDL-ul, prin vectorii săi de comunicare, să critice modul în care s-a intervenit pe drumurile naționale din zona montană în aceste zile cu ninsoare. Am ajuns să ne critice tocmai cei care, ani la rând, au fost prinși pe nepregătite de iarnă, indiferent de când venea aceasta. Avertizarile meteo au existat și de aceea trebuiau luate măsuri urgente, nu să se dea vina pe licitațiile pe care nu au fost în stare să le gestioneze până la această oră. CNADNR-ul are echipamentele necesare pentru intervenție, iar acestea puteau fi mobilizate în zonele montane în care s-au anunțat căderi de ninsoare. Incompetența este explicația și nicidecum licitațiile care sunt în curs de desfășurare”, susține Bota într-un comunicat.
El spune că îi este rușine să asiste la „bâlbâiala” CNADNR.
„Mi-e rușine să asist la bâlbâiala CNADNR și la critica PDL-iștilor, care, timp de 8 ani de zile, anual au fost prinși pe nepregătite de venirea zăpezii”, a declarat senatorul Sorin Bota, citat în comunicat.
Narcis Neaga, fost director adjunct al Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale, responsabil pentru concesiuni, a preluat, recent, conducerea CNADNR în locul lui Mircea Pop, demis din funcție.
În luna ianuarie, după ce presa a relatat că mai mulți directori din CNADNR au petrecut la munte deși meteorologii anunțaseră pentru acea perioadă că vremea se va înrăutăți accentuat, premierul Victor Ponta a anunțat că Mircea Pop, care a condus CNADNR din iulie 2012, a demisionat de la conducerea companiei, dar va asigura interimatul pentru o perioadă foarte scurtă, până la numirea altui șef.
Pop a rămas însă interimar până în august, premierul Ponta explicând că acesta a câștigat concursul pentru postul de manager privat astfel că Guvernul ar fi obligat să îl instaleze în această funcție dacă expiră interimatul.
Premierul Ponta a declarat, luni, că sunt încă administrații locale care nu au încheiat contracte de deszăpezire a drumurilor pe timp de iarnă deoarece firmele de profil nu mai vor să lucreze pe „bani puțini” și să fie și criticate inclusiv de presă, afirmând că din aceste motive nu mai sunt găsiți „clienți”.
Traficul rutier în câteva județe din țară a fost afectat în ultimele zile din cauza condițiilor meteo.
Traficul rutier a fost reluat, marți seară, pe DN 73, între Câmpulung Muscel și Bran, spre Brașov, după ce drumarii au lucrat trei ore pentru a îndepărta stratul de zăpadă depus pe carosabil, care a atins pe alocuri și zece centimetri.