Senatul a decis: rudele polițiștilor răniți în misiune pot fi angajați în MAI

Publicat: 18 11. 2013, 19:52
Actualizat: 06 06. 2014, 22:13

Plenul Senatului a adoptat, luni, un proiect de lege privind aprobarea OUG 66/2013 pentru modificarea și completarea Legii privind Statutul polițistului, prin care rudele polițiștilor decedați sau răniți în misiune pot fi angajați în MAI.

Proiectul de lege de aprobare a Ordonanței de urgență a Guvernului a fost adoptat cu 98 de voturi „pentru”, 13 „împotrivă” și 3 abțineri.

Potrivit proiectului de lege, la cerere, polițistul încadrat într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acestuia în timpul exercitării atribuțiilor de serviciu, poate fi menținut în activitate în funcții de polițist în unități ale MAI.

În plus, la cerere, persoana al cărei raport de serviciu a încetat, fiind încadrată într-un grad de invaliditate, ca urmare a rănirii acesteia în timpul sau în legătură cu exercitarea atribuțiilor de serviciu, poate fi numită fără examen sau concurs în funcții de polițist.

Ordonanța Guvernului mai prevede, la articolul 37, înmatricularea copiilor aflați în întreținerea polițistului încadrat într-un grad de invaliditate în instituțiile de învățământ ale MAI.

De asemenea, copiii aflați în întreținerea polițistului decedat sau încadrat într-un grad de invaliditate, precum și soțul sau soția acestuia, pot fi numiți în funcții de polițist sau angajați ca personal contractual, fără examen sau concurs, în unități ale MAI, dacă îndeplinesc condițiile legale.

Identificarea funcției, în vederea numirii respective sau a angajării se face ținând cont de studiile solicitantului și de cerințele postului.

Proiectul de lege a fost adoptat de Senat în calitate de for decizional.

Valentina Postelnicu, valentina.postelnicu@mediafax.ro