Senatul a RESPINS proiectele prin care persoanele de același sex puteau încheia parteneriat civil
Senatorii au adoptat cu majoritate de voturi rapoarte de respingere pentru cele două proiecte, unul inițiat de UDMR, USR, PSD și PNL, printre care deputatul PSD Florin Manole și liberalul Ovidiu Raețchi, și alt proiect inițiat de un deputat ALDE și de un deputat independent.
„Parteneriatul civil reprezintă uniunea liber consimțită între două persoane, încheiat în condițiile legii”, prevede proiectul. Astfel, noțiunea de parteneriat civil este definită în proiect drept „uniunea dintre două persoane de sex diferit sau de același sex prin declararea sa în fața ofițerului de stare civilă în scopul organizării vieții private comune și a gospodăririi împreună”, prevedea proiectul de lege inițiat de deputații Andrei Gerea și Ion Popa.
O altă prevedere a inițiativei ALDE arăta că partenerii aveau obligația să întrețină copiii celuilalt partener. Parteneriatul civil înceta prin decesul sau declararea judecătorească a morții unuia dintre parteneri. Acesta se putea desface prin decizia unilaterală a unuia dintre parteneri consemnată în scris de către ofițerul de stare civilă.
Spre deosebire de propunerea legislativă a lui Florin Manole și Ovidiu Raețchi, proiectul ALDE prevede folosirea unui interpret autorizat, în cazul în care parteneriatul civil este încheiat între cetățeni străini sau persoane surdomute.
Senatorii au respins, însă, și proiectul de lege al deputaților Florin Manole și Ovidiu Raețchi, împreună cu colegi din USR și UDMR, cu privire la parteneriatul civil.
„Nu putem trece peste cerințele Curții Europene a Drepturilor Omului care ne obligă să oferim tuturor cuplurilor o recunoaștere și protecție legală a relației lor și să respectăm dreptul fundamental la viață privată. Nu putem să ignorăm drepturile și nevoile copiilor născuți în afara căsătoriei. Proiectul de lege este benefic tuturor persoanelor care au ales să nu se căsătorească, dar trăiesc împreună, ca soț și soție, de ani și zeci de ani. Legea parteneriatului civil oferă o formă de protecție și partenerilor de același sex, punând capăt unei discriminări și marginalizări pe care românii au demonstrat recent că o resping”, spune senatorul USR Vlad Alexandrescu, unul dintre inițiatorii proiectului de lege.
Senatul a respins cele două propuneri legislative, în calitate de prim for sesizat, decizională pentru proiecte fiind Camera Deputaților.
MozaiQ: Votul Senatului privind parteneriatul civil al persoanelor de același sex este unul rușinos
Asociația MozaiQ a reacționat după votul de luni din Senat, prin care s-au respins proiectele privind legalizarea parteneriatelor civile, că votul este unul rușinos și arată că politicienii nu au înțeles semnalul cetățenilor de la referendumul din octombrie 2018 privind modificarea Constituției.
„Votul dat astăzi (luni, n.r.) de majoritatea senatorilor este unul rușinos și arată din nou că politicienii nu au înțeles semnalul dat de cetățeni la referendumul din octombrie 2018, privind modificarea Constituției. Astăzi, în România există peste 400.000 de cupluri necăsătorite, care au relații trainice și de durată și care nu beneficiază de nicio protecție din partea statului în cazuri de urgențe medicale, moștenire, partajul bunurilor comune sau asigurări medicale”, precizează reprezentanții Asociației MozaiQ, printr-un comunicat de presă.
Potrivit sursei citate, în condițiile în care CCR și Curtea de Justiție a UE cer României să recunoască cuplurile gay/necăsătorite, clasa politică are obligația de a pune în acord legislația curentă cu deciziile curților.
„Votul dat astăzi (luni, n.r.) de senatori ne arată că mai avem mult de lucru în România pentru a ajunge la o protecție a cuplurilor gay. Noi, MozaiQ, vom continua să cerem clasei politice să ne recunoască” a declarat Robert Rațiu, președinte MozaiQ.
„Proiectele legislative respinse astăzi de Senat merg la Camera Deputaților, care este cameră decizională. Solicităm deputaților, atât în comisiile de specialitate, cât și în plen, să se ralieze demersurilor de recunoaștere a parteneriatelor civile și să avizeze favorabil o astfel de legislație. Este absolut esențial pentru comunitatea LGBT și pentru democrația din România”, se mai arată în comunicatul MozaiQ.
Asociația ACCEPT, după votul Senatului privind parteneriatul civil: Ne vom adresa CEDO
Conducerea ACCEPT a precizat, după ce Senatul a respins proiectele prin care persoanele de același sex puteau încheia un parteneriat civil, că familiile din comunitățile LGBTI suferă în fiecare zi din cauza lipsei de protecție juridică, de aceea asociația se va adresa CEDO.
„Familiile din comunitatea LGBTI suferă în fiecare zi din cauza lipsei de protecție juridică, și la ACCEPT ajung oameni în situații disperate, care nu își pot vizita partenerul de viață la spital, sau care muncesc o viață împreună în aceleași condiții grele ca toți românii pentru a vedea cum se alege praful de toată truda lor pentru că nu se pot moșteni unul pe celălalt. Asociația ACCEPT este pregătită să reprezinte în instanța de judecată toate familiile din comunitate ale căror drepturi sunt încălcate în România. În absența protecției legale care ar trebui să fie asigurată de Parlament prin adoptarea legislației, ne vom adresa Curții Europene a Drepurilor Omului,” a declarat Teodora Roseti, directorul executiv al Asociației ACCEPT, printr-un comunicat.
Potrivit acesteia, din nefericire, sancțiunile impuse de CEDO sunt plătite de către contribuabili, și nu de parlamentari care pun „propriile prejudecăți mai presus de drepturi fundamentale”.