n același dosar a fost condamnat și fostul manager Bogdan Marinescu la șase luni de închisoare cu suspendare, judecătorii Curții de Apel București dispunând că el să aibă un termen de încercare de doi ani și șase luni. Fostul șef al Spitalului „Panait Sârbu” – Maternitatea Giulești primise, în primă instanță, o amendă penală de 6.500 de lei.
Șeful Secției neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat pentru infracțiunea de neglijență în serviciu.
Cu privire la șeful Serviciului tehnic, Vasile Dima, instanța a constatat că a încetat procesul penal pornit împotriva sa. Inițial, în primă instanță, Dima a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare.
Curtea de Apel București l-a condamnat pe electricianul Gigel Oprea la un an de închisoare cu suspendare. Judecătoria Sectorului 6 a stabilit, în faza de fond a procesului, să îl condamne la doi ani de închisoare.
Prin decizia de vineri, judecătorii i-au obligat, în solidar pe inculpații Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sîrbu”, Florentina Cîrstea, Gigel Oprea și Bogdan Marinescu, iar Maternitatea Giulești în solidar cu părțile responsabile Ministerul Sănătății și Municipiul București – prin primarul general, la plata mai multor sume de bani.
Banii reprezintă despăgubiri pentru victimele și rudele victimelor incendiului din vara anului 2010. În total, cei implicați trebuie să achite 4.231.500 de euro.
Instanța a constatat că pentru Florentina Cîrstea, despăgubirile materiale vor fi achitate de firma de asigurări Astra SA, în limita a 10.000 de euro, iar pentru Maternitatea Giulești aceeași firmă trebuie să achite despăgubiri în limita a 500.000 de euro.
În 9 iulie 2013, Judecătoria Sectorului 6 a condamnat-o pe asistenta Florentina Cîrstea la doi ani și două luni de închisoare cu executare, fostul manager Bogdan Marinescu primind o amendă penală de 6.500 de lei, iar Maternitatea Giulești, o amendă penală de 400.000 de lei.
Potrivit deciziei instanței, Florentina Cîrstea a fost condamnată la doi ani și două luni de închisoare pentru ucidere din culpă și la cinci pedepse de câte zece luni de închisoare pentru vătămare corporală gravă din culpă, urmând să execute pedeapsa cea mai grea, de doi ani și două luni.
Fostul manager al Spitalului „Panait Sârbu” – Maternitatea Giulești, profesorul Bogdan Marinescu, a primit o amendă penală de 6.500 de lei, iar șeful Secției neonatologie, medicul Adrian Ioan Toma, a fost achitat.
Șeful Serviciului tehnic Vasile Dima a primit o pedeapsă de doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, iar electricianul Gigel Oprea a fost condamnat la doi doi ani de închisoare.
Nou-născuții de la Maternitatea Giulești nu au putut fi evacuați imediat după izbucnirea incendiului din cauza lipsei asistentei din salonul de terapie intensivă, aceasta fiind plecată după șervețele igienice, ca să meargă la toaletă, arăta JS 6, în motivarea condamnărilor din acest dosar.
Potrivit documentului citat, asistenta ar fi fost în măsură să constate imediat producerea incendiului.
„În ceea ce privește motivul pentru care inculpata a părăsit salonul Terapie Intensivă și activitățile pe care le-a efectuat în salonul Cezariene, potrivit declarațiilor martorei M. D. și ale inculpatei Cîrstea, aceasta din urmă a venit în salonul Cezariene și i-a solicitat martorei șervețele igienice pentru a merge la toaletă. Totodată, din orele afișate pe înregistrări, instanța reține că inculpata Cîrstea Florentina Daniela a rămas în acest salon timp de 4 minute, durată ce este considerabil mai mare decât cea necesară pentru lua șervețele igienice. Mai mult, chiar inculpata a declarat: ‘În salonul de cezariene se afla M D…și i-am spus că urmează să vină finul meu, în jurul orelor 19.15, să ne ducă la domiciliile noastre’ „, se arată în motivarea instanței care a decis condamnarea asistentei Florentina Cîrstea la doi ani și două luni de închisoare cu executare.
Decizia Judecătoriei Sectorului 6 nu a fost definitivă, motiv pentru care aceasta a fost contestată atât de procurori, cât și de cei implicați în acest caz.
Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuți, din cadrul Secției de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică și Ginecologie „Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giulești.
Atunci au fost duși la Spitalul „Grigore Alexandrescu” opt bebeluși din secția de Anestezie și Terapie Intensivă a Maternității Giulești, trei dintre aceștia decedând în zilele următoare, din cauza complicațiilor. Alți trei bebeluși au murit în incendiu, iar două perechi de gemeni – doi băieței și un băiețel și o fetiță – și o altă fetiță au fost salvați de medicii din Spitalul „Grigore Alexandrescu”.