Prima pagină » Știri » Sentința în dosarul Rompetrol a fost pronunțată. Dinu Patriciu A FOST ACHITAT

Sentința în dosarul Rompetrol a fost pronunțată. Dinu Patriciu A FOST ACHITAT

Dinu Patriciu așteaptă astăzi să vadă care va fi decizia în dosarul Rompetrol, în care, pe lângă omul de afaceri, sunt acuzate alte 11 persoane, între care Sorin Roșca Stănescu, Sorin Pantiș și Gabriela Anghelache

Dinu Patriciu a fost achitat de judecătorii Tribunalului București, în dosarul Rompetrol. Sentința nu este definitivă, procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție putând să o atace cu recurs.

În dosarul Rompetrol mai sunt acuzate alte 11 persoane, între care Sorin Roșca Stănescu, Sorin Pantiș și Gabriela Anghelache. Și acestea au fost achitate de Tribunalul București.

La ultimul termen de judecată, Parchetul instanței supreme a cerut judecătorilor Tribunalului București condamnarea lui Dinu Patriciu și a lui Alexandru Bucșă la pedeapsa maximă pentru infracțiunile de care sunt acuzați în dosarul Rompetrol, respectiv 20 de ani de închisoare.

În cazul celorlalte persoane acuzate în acest dosar, procurorul a cerut instanței orientarea către minimum pedepsei, cu executare, ceea ce ar însemna zece ani de închisoare.

În septembrie 2006, omul de afaceri Dinu Patriciu a fost trimis în judecată în dosarul Rompetrol, pentru delapidare, spălare de bani și asociere pentru săvârșirea de infracțiuni. El este învinuit și de manipularea pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare care dau sau ar putea da semnale false sau care induc în eroare în legătură cu cererea, oferta sau prețul instrumentelor financiare și care mențin, prin acțiunea uneia sau a mai multor persoane acționând împreună, prețul unuia sau al mai multor instrumente financiare, la un nivel anormal ori artificial, coroborate cu prevederile unui articol din Legea 297 din 2004 privind piața de capital. O altă infracțiune imputată lui Patriciu este cea de dezvăluire de informații privilegiate, dar și de inițiere sau constituire a unui grup infracțional organizat.

Alături de el, în acest caz mai sunt inculpați Alexandru Bucșă, Petrică Grama, Florin Iulian Aldea, Cerasela Elena Rus, Claudiu Simulescu, Sorin Ștefan Roșca Stănescu, Sorin Pantiș, Victor Eros, Paul Gabriel Miclăuș, Elena Albu și Gabriela Victoria Anghelache.

Potrivit Parchetului, activitatea infracțională a inculpaților a fost analizată sub două aspecte: creanța Libia (primele trei infracțiuni ale lui Patriciu, precum și cele de care sunt acuzați Grama și Bucșă) și manipularea pieței de capital.

Alexandru Bucșă este acuzat de complicitate la delapidare, complicitate la spălarea de bani și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni. Petrică Grama este acuzat de complicitate la delapidare și asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Florin Iulian Aldea este acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare, de complicitate la săvârșirea infracțiunii de spălare de bani și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Cerasela Elena Rus este acuzată de complicitate la săvârșirea infracțiunii de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare și de sprijinirea sub orice formă a unui grup infracțional. Claudiu Simulescu este acuzat de complicitate la săvârșirea infracțiunii de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Sorin Roșca Stănescu este acuzat de utilizare a informației privilegiate și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat. Sorin Pantiș este acuzat de manipulare a pieței prin tranzacții sau ordine de tranzacționare și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat. Victor Eros a fost trimis în judecată pentru favorizarea infractorului și pentru aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Paul Gabriel Miclăuș și Elena Albu sunt acuzați de favorizare a infractorului și aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat. Ultimul inculpat trimis în judecată în acest caz este Gabriela Victoria Anghelache, acuzată de fals intelectual, favorizarea infractorului și de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui grup infracțional organizat.

Înainte de a fi pus sub acuzare în acest caz, Dinu Patriciu a fost reținut pentru alte învinuiri, în 27 mai 2005, după mai bine de 13 ore de audieri, de procurori DIICOT, fiind eliberat după câteva ore, instanța apreciind că omul de afaceri poate fi cercetat în libertate. Ulterior, Consiliul Superior al Magistraturii a confirmat faptul că în cazul reținerii lui Patriciu nu au fost respectate procedurile.

Cine este judecătorul care l-a achitat pe Dinu Patriciu

Judecătorul care a pronunțat astăzi achitarea lui Dinu Patriciu este Marin Constantin Marino. El este al șaselea magistrat care judecă acest dosar, care a fost amânat de aproximativ 50 de ori, pe parcursul celor 6 ani de când se judecă.

Marino a mai fost autorul unor eliberări controversate din arest preventiv – trei persoane acuzate de furtul armelor din depozitul militar de la Ciorogârla sau Gigi Becali, în dosarul sechestrării persoanelor care i-au furat mașina.

Din cauza amânărilor din acest dosar, două infracțiuni de care era acuzat Dinu Patriciu s-au prescris.

În 2010, avocații lui Patriciu au cerut revocarea judecătorului Marino, pentru că fratele acestuia, Stelian Barna, făcea parte din conducerea PDL Ilfov.

Reținerea lui Dinu Patriciu a declanșat numeroase reacții în mediu politic și economic.

Premierul de atunci Călin Popescu Tăriceanu l-a sunat pe procurorul general al României în exercițiu, Ilie Botoș, în ziua în care a fost citat la Parchet și apoi reținut Dinu Patriciu, confirma Biroul de presă a Ministerului Public. Potrivit sursei citate, premierul l-a întrebat pe Botoș acuzațiile care îi sunt aduse lui Patriciu. Acest demers al premierului a generat un amplu scandal politico-juridic.

Citește și