Sentințe DEFINITIVE. Câți ani de ÎNCHISOARE vor face STĂPÂNII DE SCLAVI de la Berevoiești
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale Argeș au pus în aplicare, joi, șase mandate de executare a pedepsei cu închisoarea în cazul a patru bărbați și două femei din comuna Berevoești.
Cei șase au fost condamnați la închisoare între 4 și 10 ani pentru infracțiunea de trafic de persoane.
Este al doilea lot de persoane condamnate definitiv în cazul sclaviei de la Berevoești.
În septembrie 2017, alte cinci persoane au fost condamnate la închisoare cu executare în dosarul privind cazurile de sclavie de la Berevoești, județul Argeș, pedepsele fiind cuprinse între 3 ani și 5 ani și patru luni. În iunie 2018, alte șapte persoane au fost condamnate definitiv, cea mai mare pedeapsă fiind de 8 ani și 8 luni de închisoare.
Bătuți cu biciul și ținuți în lanțuri
Din 2008 și până în vara anului 2016, în localitatea argeșeană Berevoești, mai multe grupuri infracționale au recrutat 40 de persoane minore și majore și le-au constrâns, prin inducere în eroare sau chiar răpire, la executarea de munci sau la practicarea cerșetoriei, scrie în rechizitoriu.
Victimele erau bătute, nu primeau mâncare, iar când primeau li se ofereau resturi, erau legate cu lanțuri sau chingi sau încuiate pe timpul nopții, ca să nu poată fugi.
„În unele cazuri, victimele erau răpite din locuri publice (de lângă biserici, gări și autogări) sau chiar din propriile locuințe și ulterior transportate de către membrii grupurilor infracționale la domiciliile lor, unde aceștia prin constrângere forțau victimele să efectueze zilnic diverse munci și activități atât în gospodăriile suspecților, cât și în proximitatea localității, respectiv : să măture în curte, să spele rufe, să îngrijească animale domestice”, se arăta într-un comunicat de presă al DIICOT.
Primarul, complice cu stăpânii de sclavi
Liderii de la județ îl acuză pe primarul din comună că știa ce se întâmplă în legătură cu minorii obligați să muncească, dar nu a făcut altceva decât să efectueze „formal” o așa-zisă anchetă socială, în urma căreia nu a descoperit nimic.
Primarul din Berevoești, Florin Proca, s-a retras, iulie 2016, temporar, din PSD, pentru „a proteja imaginea partidului”, edilul conducând în continuare localitatea unde s-au înregistrat cazurile de sclavie în urma cărora 37 de persoane au fost arestate preventiv, iar una se află în arest la domiciliu.
Întrebat de corespondentul Mediafax despre retragerea din PSD, Florin Proca a răspuns: „Vă rog mult de tot să discutați cu purtătorul de cuvânt al partidului”.
Mărturii cutremurătoare ale unui fost sclav din cătunul din Berevoești
Amănunte cutremurătoare au ieșit la iveală, în martie 2017, din dosarul „Stăpânii de Sclavi” din Argeș. În rechizitoriul care conține sute de pagini, procurorii au descris chinurile cumplite la care erau supuse zeci de persoane, printre care și copii. Unul dintre tineri spunea că timp de șase ani a fost „doar sclav„.
„>, așa mă strigau. Mădălin îmi mai ziceau când eram prin sat, cu lemne, dacă se întâmpla să fie vreun român pe la poartă și să audă ce vorbim. Altfel, prin sat pe la ei îmi ziceau doar slavule sau cine știe cum. Niciodată nu eram Mădălin”, spunea Mădălin Velcea, una dintre victime.
Foto: Captură