Șerban Huidu nu mai are dreptul să conducă, întrucât PERMISUL i-a fost ANULAT

Șerban Huidu nu mai are dreptul să conducă, întrucât PERMISUL i-a fost ANULAT
Publicat: 29/06/2012, 14:29
Actualizat: 25/06/2013, 14:31

Fosta vedetă TV Șerban Huidu nu mai are dreptul de a conduce pe drumurile publice deoarece permisul i-a fost anulat, iar el nu a cerut niciodată de la accident o dovadă pentru a conduce autovehicule, pentru obținerea altui permis trebuind să dea examen din nou, afirmă avocatul uneia dintre victime.

Avocatul Bucur Borcoman a declarat jurnaliștilor, vineri, după comunicarea sentinței în cazul lui Șerban Huidu că acesta nu mai are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice decât după ce va da din nou examen la un an de la rămânerea definitivă a sentinței, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Huidu putea să solicite o dovadă de conducere pe drumurile publice care se prelungește din 30 de zile în 30 de zile. Nu a făcut acest lucru, prin urmare tehnic acum nu mai poate solicita o astfel de dovadă. I se anulează permisul de conducere și trebuie să dea din nou examen după un an de la rămânerea definitivă a sentinței”, a spus avocatul Borcoman.

La comunicarea sentinței, Șerban Huidu nu a fost prezent, el fiind reprezentat de către avocatul său Ioan Mînjină.

Fiul și soția uneia dintre victime, Ștefan Balogh, s-au declarat revoltați de sentința pe care a primit-o Șerban Huidu, considerând că acesta ar fi trebuit să primească pedeapsa maximă.

Cei doi au spus că vor ataca sentința de vineri a Judecătoriei Brașov, în cazul fostului realizator TV Șerban Huidu, condamnat la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare.

„Este revoltătoare această sentință. Consider că trebuia să fie arestat din 16 octombrie ora 12.00 având în vedere cum a executat această crimă care nu a fost accident. Cred că a fost protejat, asta înseamnă că poate să ne omoare oricine la marginea drumului ca pe niște câini fără să răspundă penal”, a declarat Elena Balogh, soția șoferului Daciei Logan implicat în accident.

Fostul realizator TV Șerban Huidu, trimis în judecată pentru ucidere din culpă în urma accidentului soldat cu trei morți, în octombrie 2011, a fost condamnat, vineri, de Judecătoria Brașov, la doi ani și șase luni de închisoare cu suspendare

Magistrații Judecătoriei Brașov l-au condamnat, vineri, pe Șerban Huidu la doi ani și jumătate de închisoare, cu suspendare, și un termen de încercare de patru ani și șase luni.

De asemenea, potrivit instanței, Huidu este obligat la plata cheltuielilor de judecată de 300 de lei și urmează să i se restituie autoturismul implicat în accidentul petrecut în 16 octombrie 2011, în apropierea localității brașovene Timișul de Sus.

În schimb, autoturismul Dacia Logan în care se aflau cele trei victime ale lui Huidu va rămâne în custodia anchetatorilor ca mijloc de probă la dosar.

Sentința Judecătoriei Brașov nu este definitivă, putând fi atacată în termen de zece zile de la comunicare.

Șerban Huidu nu a fost prezent, vineri, la Judecătoria Brașov, fiind reprezentat de către avocatul său, Ioan Mânjina.

La procesul de la Judecătoria Brașov au fost prezenți fiul și soția lui Ștefan Lungu Balogh, una dintre cele trei victime.

La primul termen al procesului în care este judecat pentru ucidere din culpă, Șerban Huidu le-a spus magistraților, la mijlocul săptămânii trecute, că nu știe cum a ajuns cu mașina pe contrasens, că îi pare foarte rău pentru tragedie și că își asumă responsabilitatea, în timp ce familiile victimelor au cerut ca acesta să fie condamnat la închisoare cu executare.

Atât procurorii, cât și avocații familiilor victimelor au cerut condamnarea lui Huidu la închisoare cu executare, în timp ce avocații fostului realizator TV au solicitat circumstanțe atenunante și o pedeapsă neprivativă de libertate.

Avocatul lui Huidu, Ioan Mînjina, a spus în fața instanței că raportul de expertiză al mașinii lui Huidu nu precizează faptul că acesta a ajuns pe contrasens din cauza vitezei, și nici a condițiilor de trafic, prin urmare nu se pot determina cauzele pătrunderii pe contrasens.

Cel de-al doilea avocat al lui Huidu, Florin Șurghie, a spus că la producerea accidentului a contribuit și Administrația Națională a Drumurilor, care „nu a
configurat corect curbele, determinâd șoferii să iasă în decor sau să intre pe contrasens”.

El le-a solicitat judecătorilor să țină cont și de comportamentul pe care l-a avut Huidu după producerea accidentului, care s-a retras din viața publică, iar în același timp a trimis bani familiei Balogh (într-un cont care ulterior a fost închis, iar banii refuzați) și a încercat să ia legătură cu fiica Magdei Drăghici și chiar să îi deschidă o fundație, însă aceasta a refuzat.

Fiul uneia dintre victime, Mircea Balogh, i-a reproșat lui Huidu că nu a avut disponibilitatea să ofere despăgubiri, virând banii într-un cont închis și că nu i-a
făcut nicio vizită la domiciliu, așa cum a susținut avocatul său.

Huidu i-a răspuns că a vrut să îi viziteze, dar că nu i-a găsit acasă, iar ulterior s-au întâlnit într-o altă locație, împreună cu avocații.

La termenul de joia trecută, instanța a decis disjungerea cauzelor, penal și civil, urmând ca dosarul civil privind daunele de peste 800.000 de euro cerute de familiile victimelor să fie judecat în 20 septembrie.

În ceea ce privește latura penală, primul termen s-a judecat, după o pauză de aproximativ 30 de minute, timp în care Huidu, familiile victimelor și avocații acestora au rămas în sală.

La primul termen al procesului, care a avut loc la Judecătoria Brașov, soția și fiul uneia dintre victime, Ștefan Lungu Balogh, au cerut daune în valoare totală de 400.000 de euro. Soția și fiul lui Ștefan Lungu Balogh s-au constituit părți civile diferite în acest proces, cerând fiecare, drept daune morale, câte 200.000 de euro. De asemenea, fiica unei alte victime a accidentului, Magda Drăgici, a solicitat ca fostul realizator TV să îi acorde daune morale și materiale de 400.000 de euro.

La jumătatea lunii mai, Șerban Huidu a fost trimis în judecată pentru ucidere din culpă, în urma accidentului soldat cu trei morți produs în octombrie 2011 zona localității Timișul de Sus din județul Brașov.

În urma accidentului provocat de Huidu și-au pierdut viața Ioan Garbis, Magda Drăghici și Ștefan Lungu Balogh, cei trei fiind colegi la o firmă din Brașov. În 16 octombrie 2011, ei se îndreptau cu un autoturism Dacia spre Aeroportul Otopeni. Șerban Huidu circula dinspre Capitală spre Brașov, iar la ieșirea din localitatea Timișul de Sus, într-o zonă în care sunt curbe, a intrat cu mașina pe contrasens și a izbit autoturismul Dacia în care se aflau cele trei persoane. Huidu se afla în mașină împreună cu soția sa, cu cei doi copii în vârstă de doi și patru ani și cu bona acestora.

Potrivit concluziilor expertizei tehnice, la momentul accidentului mașina condusă de Șerban Huidu rula cu 87 de kilometri la oră, în condițiile în care limita de viteză era de 50 de kilometri la oră, și a intrat total pe contrasens.

„Huidu putea preveni producerea accidentului dacă și-ar fi păstrat banda de circulație. Starea de pericol s-a declanșat în momentul în care Șerban Huidu a pătruns pe contrasens. Nu s-a putut stabili dacă putea sau nu să evite producerea accidentului”, potrivit concluziilor expertizei tehnice ale cărei rezultate au fost transmise, în 23 martie 2012, Parchetului.

Expertiza stabilește că accidentul a avut loc pe sensul opus celui de pe care venea mașina condusă de Șerban Huidu, el fiind cel care a intrat pe contrasens, în timp ce șoferul celeilalte mașini implicate în accident, un Logan, nu a avut nicio vină, circula corect și n-a tăiat curba, mașina vedetei TV apărându-i brusc în față. Conform expertizei, Loganul rula cu 40 de kilometri la oră.

După accidentul rutier din octombrie 2011, Huidu a fost supus unei expertize medico-legale. Medicii legiști au comunicat ulterior Parchetului Judecătoriei Brașov concluziile expertizei în cazul lui Huidu, care a relevat faptul că acesta era apt să conducă în 16 octombrie 2011 când a produs accidentul rutier din Timișul de Sus.

În 24 octombrie 2011, printr-un mesaj postat pe blogul personal, Șerban Huidu a anunțat că nu va mai prezenta emisiunea „Cronica Cârcotașilor” de la Prima TV și că se retrage din viața publică.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Prima declarație a lui Cosmin Georgescu, după ce tatăl său a câștigat alegerile în România....
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Categoria de pensionari care primesc și 50% din pensia totală, începând cu 1 ianuarie 2025
Fenomenul Călin Georgescu pe TikTok, ignorat de SRI. Cifrele uriaşe ale candidatului viral pe reţea
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Nicolae Ciucă a demisionat de la conducerea PNL! Ce mesaj a transmis politicianul odată cu...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...