Serviciul pentru care TVA ar putea fi eliminat. PROIECT PNL
„Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal reglementează cotele de impozitare a taxei pe valoarea adăugată. La articolul 291 alineatul (2) din legea sus menționată se reglementează aplicarea cotei reduse de 9% pentru livrarea de alimente. Prin proiectul de lege anexat propunem eliminarea taxei pe valoarea adăugată la fructe și legume proaspete. Acest lucru ar determina promovarea unei diete sănătoase, în special pentru copii”, se arată în expunerea de motive.
Inițiatorii susțin că, potrivit statisticilor, procentul de copii supraponderali a crescut, acest lucru datorându-se alimentației și a lipsei de fructe și legume proaspete din dieta lor zilnică.
„În acest moment, pe piața românească sunt prea mulți factori de descurajare care complică inutil dietele: reclame la tot felul de dulciuri, etichete nutriționale cu explicații complicate, și nu în ultimul rând, prețul. Este timpul ca o dietă sănătoasă să fie încurajată și prin măsuri fiscale. În aceste condiții, taxa pe valoarea adăugată la fructe și legume proaspete trebuie eliminată. Această măsură va aduce oamenii și politicile pentru sănătate către același scop”, se arată în documentul citat.
Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat, în calitate de primă Cameră sesizată.