Sesizările celor doi președinți ai Camerelor Parlamentului vor fi dezbătute de Curtea Constituțională pe 12 februarie. Aceastea au fost depuse în seara zilei de 23 decembrie, după ce premierul Ludovic Orban a anunțat asumarea răspunderii pe Legea bugetului de stat pentru 2020 și pe Legea bugetului asigurărilor sociale pentru acest an, în plenul reunit al Parlamentului.
Guvernul a transmis Curții Constituționale punctul de vedere privind conflictul juridic de natură constituțională sesizat de Parlament privind adoptarea Legii bugetului prin angajarea răspunderii de către Executiv. CCR stabilise data de 10 ianuarie ca termen până la care instituțiile pot transmite punctele de vedere.
Instituția invocă o decizie a CCR care arată că angajarea răspunderii are în vedere adoptarea „în condiții de maximă celeritate” a unor măsuri urgente dintr-un domeniu de maximă importanță.
Totodată, Executivul argumentează că parlamentarii au avut posibilitatea de a depune amendamente la proiectul de lege dar și să depună o moțiune de cenzură.
Cabinetul condus de Ludovic Orban face referire la o decizie a CCR care arată că „Parlamentul este și rămâne unica autoritate legiuitoare și în cazul asumării răspunderii de către Guvern, întrucât procedura asumării răspunderii de către Guvern se derulează în fața camerelor reunite ale Parlamentului și se desfășoară sub supravegherea și controlul forului legislativ suprem, care are la îndemână, în virtutea prevederilor constituționale exprese ale art.114 alin.(2), posibilitatea demiterii Guvernului printr-o moțiune de cenzură”.
Executivul apreciază că autorii sesizării critică în realitate procedura adoptării legilor bugetare „contrar prevederilor constituționale privind legiferarea, ceea ce se convertește într-un viciu de neconstituționatitate extrinsecă ce poate face obiectul controlului de constituționalitate”, cererea de neconstituționalitate fiind inadmisibilă.
Astfel, Guvernul susține că nu există un conflict juridic de natură constituțională generat de procedura angajării răspunderii Guvernului asupra legilor bugetare în temeiul art.114 din Constituție.