Prima pagină » Știri » Sever Mureșan a fost predat autorităților franceze

Sever Mureșan a fost predat autorităților franceze

Omul de afaceri Sever Mureșan a fost predat, luni, la ora 16.00, autorităților franceze, ca urmare a unui mandat de aducere emis de un judecător din Lille, pentru a fi audiat în cursul zilei de miercuri de către instanță.

Omul de afaceri Sever Mureșan a fost predat, luni, la ora 16.00, autorităților franceze, ca urmare a unui mandat de aducere emis de un judecător din Lille, pentru a fi audiat în cursul zilei de miercuri de către instanță.

În 14 martie 2007, autoritățile franceze au cerut procurorilor români să le fie predat omul de afaceri Sever Mureșan, astfel că acesta a fost reținut la București, în noaptea de 15 spre 16 martie, în baza unui mandat emis de un judecător din Lille, care a deschis o anchetă în urma reclamației unui finanțist elvețian.

Potrivit unor surse din Poliție, Peter Rolf Gemrig – fost administrator al filialei de la București a Societății financiare elvețiene Diskont und Effekten, patronată de Sever Mureșan – ar fi reclamat faptul că românul ar fi ordonat uciderea sa.

Peter Rolf Gemrig este cel care a fost prins în octombrie 1996, de către polițiștii bucureșteni, împreună cu reprezentanți ai organizației umanitare "Salvați copiii", în timp ce întreținea raporturi sexuale, într-un apartament închiriat pe strada Ion Cîmpineanu, cu un adolescent de 17 ani. În locuință se mai afla un copil al străzii, în vîrstă de 15 ani, din județul Brăila.

Pe numele lui Mureșan este emis, din 6 februarie, un mandat de arestare internațional, sub acuzațiile de tentativă de omor, spălare de bani, fals și uz de fals și fals de monedă, fapte petrecute pe teritoriul Franței.

Autoritățile franceze au solicitat emiterea unui mandat de arestare pe numele lui Sever Mureșan, în vederea executării unei pedepse de 18 luni de detenție, întrucât acuzatul a executat doar o lună din pedeapsa aplicată de Curtea din Dijon.

În martie 2004, Sever Mureșan a fost condamnat definitiv în Franța la 18 luni de închisoare, pentru sustragere voluntară de la plata impozitelor. Procesul penal care s-a judecat la Dijon, în Franța, a început în urma unei sesizări semnate de partenerii români, acționari sau directori la prima bancă privată a României, Dacia Felix. (Mediafax)

Citește și