O autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj de ambulanță au intervenit, luni, la un accident rutier, care a avut loc pe raza localității Fizeșu Gherlii, în județul Cluj.
Potrivit pompierilor, un bărbat de 26 de ani a fost accidentat grav de către un autobuz.
„Echipajul SAJ, alarmat din cadrul Spitalului Gherla, a început manevrele de resuscitare imediat ce a sosit la locul evenimentului, fiind sprijiniți și de pompierii dejeni. Din păcate, manevrele de resuscitare nu au readus semnalele vitale bărbatului accidentat, după 50 de minute fiind declarat decesul bărbatului de către medicul de pe ambulanță”, a declarat reprezentantul ISU Cluj.