Un bărbat de 30 de ani din Pitești a fost reținut, în noaptea de duminică spre luni, sub acuzația de tentativă de omor, după ce și-a lovit intenționat soacra cu mașina.
Pe imaginile surprinse de o cameră de supraveghere se poate vedea cum femeia (în vârstă de 50 de ani) mergea liniștită pe stradă, împreună cu soțul ei, când din sens opus apare un autoturism, care virează brusc și o lovește în plin. Dn impact, victima este aruncată pe trotuar, lângă soțul surprins de incident. Din autoturism coboară un bărbat care ridică de jos o pungă de plastic cu cumpărături, scăpată de femeie din mână și o aruncă, disprețuitor, lângă ea. Apoi se urcă la volan și pleacă.
Femeia a fost internată la spital, cu o contuzie la șold și fractură la genunchi. Deocamdată nu se știe de ce a recurs tânărul la acest gest, însă se pare că între cei doi există un conflict mai vechi. Bărbatul urmează să fie prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.