Prima pagină » Știri » Și-a trimis droguri din Spania, ascunse în biscuiți, apoi a venit în țară să le vândă. Nu se aștepta la ce avea să urmeze

Și-a trimis droguri din Spania, ascunse în biscuiți, apoi a venit în țară să le vândă. Nu se aștepta la ce avea să urmeze

Și-a trimis droguri din Spania, ascunse în biscuiți, apoi a venit în țară să le vândă. Nu se aștepta la ce avea să urmeze
Un bărbat care vindea droguri în municipiul Călărași, ajutat de trei persoane, a fost arestat preventiv, după ce anchetatorii au găsit opt calupuri de hașiș, de aproximativ 850 de grame, într-un colet poștal trimis din Spania, potrivit DIICOT.

Autoritățile judiciare au interceptat, în 23 iulie, în municipiul Sebeș, județul Alba, un colet poștal care conținea 850 de grame de droguri de risc, pe care, conform probelor din dosar, Alexandru Stelian, în vârstă de 36 de ani, îl expediase din Spania, în 15 iulie, pe numele fratelui său, folosindu-se de o identitate falsă, arată sâmbătă Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), într-un comunicat de presă.

La percheziționarea coletului, în 24 iulie, anchetatorii au descoperit că șase calupuri de hașiș erau ascunse într-un recipient de culoare galbenă, iar alte două calupuri, de 250 de grame, erau puse într-un pachet de biscuiți, printre alte produse alimentare, obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte.

În urma investigațiilor, procurorii au stabilit că, în 18 iulie, Alexandru Stelian s-a întors cu autocarul din Spania, unde plecase în 9 iulie. Bărbatul ar fi achiziționat cele opt calupuri de hașiș, de aproximativ 850 grame, din Zaragoza, prin intermediul unui cunoscut și ar fi urmat să vândă drogurile în municipiul Călărași, contra sumei de 60 de lei pe doza, prin intermediul unor persoane.

După ce s-a întors din Spania, anchetatorii au luat măsura controlului judiciar în cazul lui Alexandru Stelian, pentru trafic intern de droguri de risc și proxenetism. Procurorii aveau probe că, din luna mai, Alexandru Stelian ar fi vândut în municipiului Călărași, prin trei intermediari, canabis la prețul de 60 de lei doza. Totodată, bărbatul este suspectat că, în luna iunie, a determinat-o pe concubina sa să meargă în localitatea italiană Bari pentru a se prostitua „la stradă”, sub coordonarea și supravegherea unui alt inculpat, sumele de bani încasate urmând să-i fie trimise în țară lui Alexandru Stelian.

În 24 iulie, după interceptarea coletului, procurorii DIICOT Călărași au adăugat în lista acuzațiilor la adresa lui Alexandru Stelian și pe cea introducere în țară de droguri de risc și au solicitat Tribunalului Călărași să înlocuiască măsura preventivă a controlului judiciar cu arestarea preventivă pentru 30 de zile. Judecătorul de drepturi și libertăți a admis solicitarea DIICOT.

De asemena, față de alți doi inculpați a fost dispusă măsura controlului judiciar.

Anchetatorii au făcut și două percheziții domiciliare, în urma cărora au indisponibilizat 560 de euro și întreaga cantitate de hașiș, a cărei valoare estimată, pe „piața neagră”, este de 30.000 de euro.

Cercetările în acest caz au fost făcute de procurorii DIICOT Călărași și polițiștii de la Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate Călărași. Anchetatorii au fost sprijiniți de polițiștii de la Inspectoratul de Poliție Județean Călărași și de ofițerii de la Departamentul de Informații și Protecție Internă.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
Ordin de arestare pentru Gari Kasparov. Fostul campion de șah este un critic al lui Vladimir Putin
Cancan.ro
BREAKING | Tavanul unui hotel din Sibiu s-a prăbușit peste turiștii din locație. Primele imagini cu dezastrul din locație
Prosport.ro
FOTO. Antrenoarea de tenis care predă în rochii îndrăznețe și pantofi cu toc a atras atenția tuturor
Adevarul
Decizie disperată: Antena 1 își vrea banii înapoi, după ce a plătit o avere pentru difuzarea Cupei Mondiale. Alt post TV ar urma să transmită o parte din meciuri
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Cum se coace corect cozonacul. Temperatura potrivită pentru cuptorul electric și pe gaz
Digi24
VIDEO. Accident pe noul tronson al Autostrăzii Moldovei, în prima oră de la deschiderea circulației
Cancan.ro
Ce boli avea Mălina Guler? Diagnosticele care i-au mâncat viața
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cele mai periculoase modificări de soft și simptomele grave pe care le provoacă motorului
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Nicolae Ceaușescu și recordurile vânătorești